Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Forțele ruse au lansat atacuri masive asupra Ucrainei. Mai multe orașe și regiuni au rămas în beznă

Atacuri ruse cu rachete au lovit, marţi, infrastructuri esenţiale din mai multe regiuni din Ucraina, provocând de asemenea întreruperi de curent electric, au anunţat autorităţile locale şi regionale ucrainene, informează AFP.

La Rivne (vest), primarul Oleksandr Tretiak a anunţat pe reţelele sociale "un atac asupra unui sit esenţial", fără a da mai multe detalii. "Oraşul este în parte fără electricitate", a precizat acesta.

Aceeaşi situaţie se înregistrează în oraşul Kremenciuk, în centrul Ucrainei, unde primăria a raportat "un atac asupra unei infrastructuri critice de lângă (oraş)".

Oraşul Hmelniţki, tot în centrul Ucrainei, a fost de asemenea lovit de "două atacuri", a anunţat guvernatorul regional Serhii Hamalîi, potrivit Agerpres.

Importantele oraşe Liov (vest) şi Harkov (nord-est) au fost şi ele lovite marţi de atacuri ruse, au informat primarii lor, fără a anunţa victime omeneşti în acest stadiu, dar semnalând importante distrugeri de infrastructură electrică.

Citește și
olaf scholz
Scholz: Rusia va trebui să recunoască faptul că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie
Apel disperat al primarului din Liov

"Explozii se fac auzite la Liov. Rămâneţi cu toţii la adăpost!", a îndemnat pe Telegram primarul oraşului Liov, Andrei Sadovîi, care a precizat că "o parte a oraşului a rămas fără electricitate". "Metroul a fost oprit", a adăugat el.

"Atac cu rachete împotriva districtului Industrialnîi din Harkiv", a anunţat la rândul său primarul Harkovului, cel de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Igor Terehov.

Întreruperi intenţionate de curent electric au fost operate "în urma atacurilor ruse" în oraşul Sumî şi în regiunea cu acelaşi nume, care se învecinează cu Rusia, potrivit guvernatorului regional Dmitro Jiviţkii, pentru a proteja reţeaua.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult