Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Flăcări la Bruxelles. Fermierii furioși au încercuit Parlamentul European, unde se aflau 27 de șefi de stat și de guvern

Your browser doesn't support HTML5 video.

Flăcări și fum în capitala Europei. Nemulțumirea fermierilor, furioși pe politica Uniunii din domeniul agriculturii, a erupt la Bruxelles.

Manifestanții s-au adunat la câteva sute de metri distanță de locul unde s-au întâlnit 27 de șefi de stat și de guvern și chiar au avut loc ciocniri cu forțele de ordine.

În același timp, o mie de tractoare au blocat străzile din jurul cartierului în care se află instituțiile europene. Practic, au încercuit Parlamentul European.

Așa au încercat agricultorii protestatari să perturbe summitul șefilor de stat și de guvern ai Uniunii Europene. Manifestanții furioși au lansat petarde și proiectile improvizate spre cordonul forțelor de ordine, care au ripostat cu tunuri de apă.

Iar victime colaterale au fost și unii dintre jurnaliștii prezenți, inclusiv corespondentul Pro TV.

Citește și
protest fermieri franta
Fermierii francezi se apropie amenințător de Paris. Jandarmii au construit baraje în oraș

Camelia Dontu: ”Protestele sunt departe de a fi pașnice, au aruncat cu petarde, au pus focuri, au depus coroane la gardul care îi desparte de forțele de ordine. ....”

Un angajat al Parlamentului European a filmat din interior asediul.

Nemulțumiții au aprins la grămadă paleti, pneuri, pet-uri, dar și baloți de paie. Nori groși de fum s-au ridicat deasupra orașului.

În timp ce sute de manifestanți au rămas grupați în piață, la mică distanță de locul în care se întâlneau oficialii, cam 1.000 de tractoare blocau principalele artere din zona Shumann, unde se află sediile principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Cu fiecare agricultor francez ori belgian care nu mai rezistă și renunță la meserie, crește cantitatea de mărfuri importate din America Latină și Europa de Est, unde nu se respectă absolut deloc aceleași norme. În America Latină, puii încă sunt crescuți cu antibiotice și hormoni.

Cristian Pârvulescu: ”Este o concurență neloială din partea unor produse care vin din afara spațiului european, pe de altă parte aceste proteste nu sunt întâmplătoare, astăzi are loc consiliul, deci ele au fost pregătite din vreme, a fost și un crescendo - protestele din Polonia, apoi din Slovacia, din România, Franța, Belgia. Discursul extremist a prins la mulți dintre fermieri. Am văzut și în România, discursul e același - discursul venit dinspre extrema dreaptă.”

Înaintea summit-ului, Emmanuel Macron a discutat cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre criza agricolă.

Dar în Franța, fermierii protestatari nu au prea multe așteptări, chiar dacă premierul Gabriel Attal a anunțat a nouă serie de măsuri în favoarea lor - a treia într-o săptămână.

În aceste condiții, continuă să blocheze o parte din căile de acces în Paris, iar alte convoaie sunt în drum spre capitala franceză. În apropierea râului Loara, mai multe tractoare au ieșit de pe șosea și au luat-o pe câmpuri ca să ocolească barajele poliţiei.

Francez: ”Avem impresia că poliția ne însoțește ca să ne facă să credem că putem să ne ducem să protestăm la Paris, după care ne blochează, împiedicându-ne să traversăm Podul Loarei. Ce ar trebui să facem ca să arătăm că suntem la capătul funiei?? Trebuie să ne punem în pericol??? Am trei copii și murim de foame. Asta vreți?”

S-a detensionat, totuși, situația de la Rungis, la sud de Paris, unde se află cea mai mare piață angro de produse alimentare din Uniunea Europeană, pentru a cărei protecție, guvernul francez a trimis blindate.

Joi dimineață, protestatarii au decis să renunțe să o asedieze, după ce miercuri seară s-au înregistrat incidente soldate cu aproape 100 de arestări. Este vorba despre indivizi care au pătruns într-o ”zonă de depozitare” unde au comis stricăciuni, și au încălcat astfel, liniile roșii trasate de autorități.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult