Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Finlanda anunţă relaxarea progresivă a restricţiilor sale antiepidemice

Guvernul finlandez a anunţat joi că unele dintre restricţiile impuse pentru a combate răspândirea noului coronavirus vor fi ridicate mai devreme decât era prevăzut, informează AFP, conform Agerpres.

"Presiunea care apasă pe spitale rămâne ridicată, dar numărul cazurilor grave este în scădere, iar situaţia sanitară s-a ameliorat în secţiile de terapie intensivă", a anunţat ministrul finlandez al Sănătăţii, Hanna Sarkkinen, într-un comunicat publicat pe Twitter.

Începând de la 1 februarie, restricţiile privind evenimentele culturale şi sportive, precum şi cele care vizează companiile cu risc scăzut, vor fi relaxate.

Tot de la începutul lunii viitoare, restaurantele vor putea să rămână deschise până la ora locală 21:00, cu trei ore mai târziu decât au voie în prezent, a anunţat Guvernul finlandez într-un comunicat.

Barurile vor trebui în continuare să se închidă la ora 18:00 şi să nu mai comercializeze băuturi alcoolice după ora 17:00.

Finlanda, o ţară nordică cu o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, a avut una dintre cele mai joase rate de incidenţă COVID-19 din Uniunea Europeană pe întreaga durată a pandemiei, însă numărul infectărilor a crescut în ultimele săptămâni din cauza răspândirii accelerate a variantei Omicron.

Pe 18 ianuarie, Guvernul finlandez a extins o serie de măsuri sanitare introduse în decembrie, operând mai ales o reducere a orarului de funcţionare pentru restaurante şi baruri, precum şi o limitare a numărului de persoane autorizate să participe la adunări publice, măsuri care trebuiau iniţial să rămână în vigoare până la jumătatea lunii februarie.

Finlanda a înregistrat 52.000 de cazuri noi de COVID-19 săptămâna trecută, comparativ cu 57.000 de cazuri săptămâna precedentă, potrivit bilanţurilor sale oficiale, în timp ce numărul pacienţilor infectaţi şi plasaţi în secţii de terapie intensivă a scăzut la nivelul întregii ţări.

De la începutul pandemiei, Finlanda a înregistrat 470.665 de infectări şi 1.973 de decese asociate COVID-19.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult