Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Financial Times: Ucraina folosește rachete nord-coreene împotriva forțelor ruse

Soldaţi ucraineni au fost văzuţi folosind rachete nord-coreene despre care au spus că au fost confiscate de o ţară "prietenă", iar apoi au fost livrate Ucrainei, informează, sâmbătă, publicația britanică Financial Times, citată de Agerpres.

Ministerul ucrainean al Apărării a sugerat că armele au fost capturate de la ruşi, potrivit ziarului.

Statele Unite au acuzat Coreea de Nord că a furnizat arme Rusiei, inclusiv presupuse transporturi pe mare, dar nu a oferit dovezi, iar arme nord-coreene nu au fost observate pe scară largă pe câmpurile de luptă din Ucraina.

Coreea de Nord şi Rusia neagă efectuarea de tranzacţii cu arme.

Conform relatării Financial Times, armele nord-coreene au fost arătate de către soldaţi ucraineni care operează sisteme de rachete cu lansare multiplă Grad, din epoca sovietică, în apropierea oraşului distrus Bahmut din estul ţării, scena unor lupte brutale prelungite.

Șoigu a fost la Phenian

În această săptămână, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a efectuat o vizită la Phenian pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a sfârşitului Războiului din Coreea, prima vizită a celui mai înalt oficial al apărării de la Moscova de la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991.

Citește și
Azali Assoumani si Vladimir Putin
Președintele Uniunii Africane îl sfidează pe Putin, chiar la Kremlin: ”Trebuie să obținem asta!”

În timpul vizitei, Şoigu a fost fotografiat în timp ce privea rachete balistice nord-coreene interzise, împreună cu liderul Kim Jong Un, la o expoziţie militară în Phenian, un semn al aprofundării relaţiilor dintre cele două ţări, ambele aflate în conflict cu Statele Unite.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult