Fetiță de 11 ani, violată și lăsată moartă sub pat. Ce mesaj i-a trimis tatălui ei cu doar câteva ore înainte
Carmelo Gonzalez, în vârstă de 32 de ani, a declarat pentru Fox 26 că primise un mesaj de la fiica sa la scurt timp după ce ajunsese la muncă. Fetița îi scrisese tatălui că un individ bate la ușa casei lor din Pasadena, iar bărbatul i-a spus să nu deschidă ușa, scrie New York Post.
După câteva ore, timp în care nu mai avea niciun semn de la fată, el le-a cerut rudelor care locuiesc în aceeași clădire să vadă ce face fiica sa. Mătușa și unchiul fetei au găsit ușa deschisă, dar nu și pe fetiță.
Când tatăl ei a ajuns acasă de la serviciu, la aproximativ cinci ore de la mesajul trimis de Maria, avea să aibă șocul vieții. Și-a găsit fiica moartă sub pat, într-un coș de rufe. Speriat, bărbatul a sunat imediat la serviciile de urgență, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje. Tânăra de 11 ani a fost agresată sexual înainte de a fi sugrumată, a spus șeful poliției, adăugând că tânăra a suferit și un traumatism puternic la cap.
„Au lăsat-o sub pat într-o pungă de plastic. Au părăsit-o pe biata mea fiică”, a declarat Gonzalez pentru presa locală.
Medicul legist din Pasadena a confirmat că Maria a fost violată și sugrumată.
Casa nu dădea semne de intrare forțată, iar ușa era închisă. Cel care a ucis-o cel mai probabil știa că fetița era singură acasă în acel moment.
Tatăl și fiica locuiau singuri în apartament, iar mama fetiței s-ar afla în Guatemala, conform polițiștilor.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, însă momentan nu au găsit niciun suspect.