Fenomene neobişnuite primăvara pentru regiuni extinse din Balcanii de Vest. Ce se întâmplă în mai multe zone din cauza vremii
În centrul Serbiei, un autobuz a deviat de pe un drum acoperit de zăpadă, 18 persoane fiind rănite uşor, a relatat postul de stat RTS TV, scrie Reuters, citate de Agerpres.
În capitala Belgrad, două fete au fost rănite după ce o creangă ruptă de zăpada umedă şi grea a căzut peste ele, potrivit autorităţilor sanitare.
Meteorologul Nedeljko Todorovic a declarat că deşi ninsorile nu sunt neobişnuite în Belgrad în aprilie, rareori zăpada căzută în această lună se depune. „Conform datelor din ultimii 100 de ani, este al unsprezecelea strat de zăpadă înregistrat la Belgrad într-o lună aprilie, iar acesta are o grosime de peste 14 centimetri, cea mai mare înregistrată până acum”, a spus el.
Mai multe drumuri din regiunile montane din Serbia au fost blocate de zăpadă, stratul măsurând pe alocuri 40 de centimetri grosime.
Mai multe sate au rămas fără curent electric, potrivit unui comunicat emis de Departamentul pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Acesta a avertizat, de asemenea, asupra pericolului de inundaţii de-a lungul unor râuri în urma dezgheţului aşteptat zilele următoare.
În Croaţia şi Muntenegru, vântul puternic a provocat sistarea serviciilor de feribot de-a lungul coastei Mării Adriatice.
Totodată, autorităţile croate au suspendat traficul rutier pe unele drumuri din zonele costiere.
În Kosovo, autorităţile din capitala Pristina au avertizat populaţia să evite parcurile oraşului din cauza pericolului de cădere a crengilor, potrivit media locale.
Ninsori abundente au fost înregistrate, de asemenea, în Bosnia şi Herţegovina.
Iarnă la început de aprilie în RomâniaValul de aer polar care a lovit cu toată forța România va rămâne până sâmbătă. Meteorologii au extins avertizarea de cod portocaliu și cod galben.
Ninge viscolit în mai multe regiuni din țară și se circulă cu dificultate în zonele de munte. În Timiș, rafalele puternice de vânt au doborât un TIR încărcat cu frigidere.
În centrul țării ninge abundent de marți noapte, iar pe mai multe drumuri naționale din județele Brașov, Covasna și Harghita se circulă ca iarna: greu și uneori deloc. Pentru că o mulțime de mașini au derapat, unele șosele au fost blocate cu orele.
În Timiș, rafalele violente de vânt au pus la pământ un TIR plin cu marfă. De 12 ore este blocat drmul național spre Vama Jimbolia, unde a căzut camionul. Alte cinci camioane au rămas blocate în zonă pentru că nu aveau pe unde să treacă. La Rânca, la altitudine mare, s-a depus și un strat de zăpadă nou, de 20 de centimetri.
În Vâlcea, a plouat puternic. Un bărbat de 76 de ani din Drăgășani și-a văzut moartea cu ochii, după ce a încercat să traverseze cu mașina un pârâu umflat. Mașina a fost răsturnată de torenți, iar șoferul a fost aruncat pe mal, spre norocul lui.
În timp ce la Câineni, tot din cauza ploilor, bucăți de stâncă s-au desprins de pe versant și au acoperit un sens de mers, pe Drumul Național 7.
Probleme sunt și în orașe. De pildă la Brașov ninge viscolit și s-a așternut și un strat nou de zăpadă. Inevitabil, iar cei care s-au grăbit să treacă la cauciucurile de vară au avut nevoie de ajutor.
Viscolul a dărâmat umbrelele de pe la terasele din centrul istoric, acolo unde administratorii au ignorat avertismentele de vreme rea și nu au avut grijă să le strângă.
Până miercuri, la ora 14, sunt în vigoare două coduri, galben și portocaliu, de vreme rea, valabile pentru o mare parte din țară.
Viscolul și ninsoarea continuă să creeze probleme serioase în centrul țării, iar situatia cea mai grea este pe drumurile în serpentină care trec munții dinspre Brașov, spre Prahova.