Femeie accidentată mortal de o mașină urmărită de poliție
Femeia a fost lovită de un autoturism Vauxhall Corsa albastru, iar şoferul nu a oprit la locul accidentului, poliţiştii pierzându-i urma. Maşina a fost apoi abandonată pe Cliff Street. A fost deschisă o anchetă pentru identificarea şoferului.
Comisia Independentă pentru Reclamaţii împotriva Poliţiei (IPCC) a fost informată despre incident, iar familia victimei primeşte consiliere din partea ofiţerilor specializaţi.
''Am demarat o anchetă privind circumstanţele producerii accidentului. Rugăm pe oricine a fost martor la incident sau care ne poate ajuta să identificăm şoferul să ne contacteze pentru a putea continua ancheta. Gândurile noastre se îndreaptă către familia victimei în aceste momente tragice'', a declarat inspectorul de poliţie Warren Atkinson.