Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Femeia care a inspirat personajul Disney „Mama Coco” a murit la vârsta de 109 ani

Maria Salud Ramirez Caballero, femeia care a inspirat personajul „Mama Coco” din pelicula „Coco”, premiată cu Oscarul pentru „cel mai bun film de animaţie” în 2018, a murit duminică, au anunţat autorităţile mexicane.

„Regret profund decesul Mariei Salud Ramírez Caballero, Mama Coco, o femeie neobosită şi un exemplu de viaţă, sursă de inspiraţie pentru acest personaj adorat care a făcut înconjurul lumii”, a scris pe Twitter Roberto Monroy, secretarul pentru turism al statului Michoacan (vest), regiune din care aceasta era originară.

Maria Caballero a decedat la vârsta de 109 ani în satul natal Santa Fe de la Laguna, în apropierea Lac de Pátzcuaro, cunoscută destinaţie turistică, unde se celebrează tradiţia „Ziua morţilor”, potrivit informaţiilor relatate de media locale.

Pelicula Disney, care spune povestea unui băieţel ce încearcă să descopere istoria familiei sale prin intermediul acestei tradiţii mexicane, a transformat-o pe Ramirez într-o celebritate. Era vizitată frecvent de turişti care doreau să facă fotografii cu această femeie cu înfăţişarea aproape identică cu personajul Mama Coco, a mai precizat presa mexicană.

„Coco” spune povestea unui băieţel care porneşte într-o călătorie fantastică în lumea morţilor pentru a descoperi istoria strămoşilor săi, în special cea a stră-străbunicului, tatăl lui Mama Coco.

„Cele mai multe mulţumiri poporului mexican. Coco nu ar fi existat fără cultura şi tradiţiile lor infinit de frumoase”, a spus Lee Unkrich, regizorul filmului, cu prilejul acceptării premiului Oscar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult