FBI nu are „nicio pistă” despre Francisco Oropeza, atacatorul din Texas, care a ucis, vineri, cinci vecini
„Pot să vă spun imediat că nu avem nicio pistă”, a declarat, duminică, James Smith, după două zile de căutări în zadar, scrie The Associated Press, citată de News.ro.
O recompensă în valoare de 55.000 de dolari a fost anunţată de către guvernator, iar FBI a suplimentat recompensa cu 25.000 de dolari, în schimbul oricărei informaţii ar conduce la arestarea suspectului.
„Nu vom înceta să-l căutăm pe Francisco Oropeza până nu va fi arestat”, a avertizat agentul FBI James Smith.
Atacatorul este în vârstă de 39 de ani.
El este considerat „înarmat şi periculos”, potrivit FBI, care le cere americanilor să nu se apropie de acesta şi să sune poliţia.
Atacul armat a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce suspectul făcea exerciţii de tir în grădină, potrivit unui martor citat AP.
Vecinii i-au cerut să nu mai facă zgomot, pentru a lăsa un copil să doarmă, iar Francisco Oropeza a întors arma împotriva lor.
Forţele de ordine au găsit patru morţi în casă, iar ale patru persoane rănite au fost transportate la spital, inclusiv un copil în vârstă de opt ani, care a murit din cauza rănilor.
Toate aceste persoane sunt originare din Honduras, ceea ce a provocat o emoţie puternică în această ţară don America Centrală.
„Cerem ca legea să fie aplicată împotriva persoanei sau persoanelor care se fac vinovate de această crimă”, a îndemnat pe Twitter ministrul de Externe din Honduras, Enrique Reina.
Potrivit AP, sute de persoane au venit să depună flori, după dramă, în faţa casei în care a avut loc măcelul.