Explozie puternică în Leicester. Patru morți și patru răniți
UPDATE "Patru persoane au murit în explozia survenită la o proprietate din Leicester duminică seară", a explicat poliţia locală într-un comunicat. Alte patru persoane se află internate în spital.
Conform unor date oferite anterior de oficiali, explozia a distrus un mic magazin şi o locuinţă.
"Credem că s-ar putea să existe persoane neidentificate încă, iar eforturile de salvare continuă pentru a localiza potenţiale alte victime", a spus un reprezentant al poliţiei.
Nu au fost oferite informaţii suplimentare privind originea exploziei. Poliţia a precizat doar că "nu există indicii privind o legătură cu vreo activitate teroristă".
UPDATE: Explozia s-a produs într-o clădire care avea la parter un magazin, iar la etaj un apartament de locuit.
Clădirile din jur, zguduite de deflagraţie, au fost evacuate pentru câteva ore, de teamă că incendiul se va extinde. A fost nevoie de şase echipaje de pompieri pentru a stinge incendiul.
Cauza exploziei nu a fost anunţată, dar poliţia a precizat că nu are indicii că incidentul ar avea legătură cu terorismul.
UPDATE Patru personae au fost transportate la spital, după explozia din Leicester, informează BBC News. Daily Mail notează că starea lor este critică.
Potrivit jurnalistulul BBC John Alexaner, în urma exploziei, bucăți din clădire au fost aruncate pe cele patru benzi ale șoselei. Ca urmare a deflagrației, polția a izolat o zonă care include aproximativ 60 de case, iar oamenii au fost evacuați.
Alpana Marwala, o femeie care locuiește în zonă, a declarat: „Am auzit o bubuitură și casa s-a zguduit. Se puteau vedea flăcările. Încă se vede fumul. În zona aia sunt câteva magazine și case”, a spus ea.
Tracey Bradshaw, în vârstă de 56 de ani, a povestit pentru tabloidul britanic cum a văzut cinci oameni care încercau cu disperare să mute resturile, în timp ce alții „fugeau și țipau.”
„Când am ajuns în zonă, erau oameni care mutau bucățile de cicment. Presupun că erau oameni înăuntru. Și strada era acoperită cu bucăți din clădire, cred că și clădirile au fost afectate. Am simțit cum casa se cutremură”, a mai spus ea.
Potrivit femeii, inițial s-a auzit o bubuitură, iar flăcările urmate de explozie au izbucnit după 10 minute.
„S-a auzit o bubuitură puternică, iar apoi am simțit cum casa se cutremură. După aceea am văzut fum și foc”, a spus o altă personă.
„Nu știm dacă sunt persoane blocate”, a precizat o purtătoare de cuvânt de la departamentul de pompieri.â
Potrivit SkyNews, nu ar fi vorba despre un incident terorist.
UPDATE: Poliția din Leicestershire a precizat, într-un mesaj postat pe Twitter, că „un incident de proporții mari a avut loc pe strada Hinckley.”
„Toate echipajele de intervenție au fost mobilizate. Vă rugăm să evitați zona”, au mai precizat reprezentanții poliției. Conform The Independent, incidentul este tratat ca o operațiune de „căutare și salvare.”
Pentru moment, cauza exploziei este necunoscută, scrie tabloidul britanic Daily Mail. Cu toate acestea, cazul este tratat ca un „incident de amploare”. Potrivit presei, explozia ar fi avut oc la un magazin general în fața căruia este o stație de autobuz.
Din fotografiile apărute pe rețelele de socializare se observă flăcări de mari dimensiuni.
O persoană a scris pe Twitter că până în prezent nu există multe detalii: „Speculațiile sunt că ar fi o scurgere de gaze. Probabil cineva a fost rănit, nimic nu este confirmat. Toată casa mea s-a zguduit. Orice ar fi cauzat-o, a fost foarte puternică.”