Explicaţiile victoriei-fulger a talibanilor în Afganistan. Ce este strategia 'morcovul şi băţul'

Insurgenţii au aplicat strategia 'morcovul şi băţul' într-un veritabil război psihologic care i-a purtat din oraş în oraş, unele cucerite aproape fără niciun foc de armă, până în capitala Kabul.

La începutul retragerii trupelor internaţionale din Afganistan, în mai, atât Washingtonul, cât şi Kabulul erau încrezătoare în privinţa capacităţii armatei afgane de a-i contra pe talibani.

Cu efective de peste 300.000 de membri şi dotată cu echipamente de mai multe miliarde de dolari şi mult mai performante decât cele ale fundamentaliştilor, armata afgană părea, într-adevăr, redutabilă... cel puţin pe hârtie.

În realitate, armata era de ani buni roasă de corupţie şi subminată de un comandament mediocru, de un deficit de instrucţie şi de un moral scăzut. Dezertările erau frecvente şi inspectorii guvernului american avertizaseră de multă vreme cu privire la slaba viabilitate a trupelor.

Citește și

Filmul victoriei talibanilor din Afganistan. Ce planuri au după cucerirea țării: „Avem sprijinul populaţiei”

Dacă forţele afgane au putut să facă faţă în anumite provincii din sud precum Lashkar Gah, ele au fost obligate apoi să acţioneze fără sprijinul armatei americane şi al loviturilor sale aeriene.

În faţa unor inamici mai reduşi numeric, dar mai hotărâţi şi cu o mai bună coeziune, soldaţii afgani au dezertat sau capitulat, uneori în unităţi întregi, lăsându-i pe insurgenţi să preia controlul oraşelor, unele după altele.

Prăbuşirea armatei afgane îşi găseşte premisele în acordul încheiat de fostul preşedinte american Donald Trump cu talibanii în februarie 2020 la Doha, pentru o retragere completă a trupelor străine, în schimbul unor garanţii de securitate şi al angajamentului talibanilor că vor discuta cu guvernul de la Kabul.

Pentru talibani, a fost vorba de o primă victorie, după aproape două decenii de război. Pentru numeroşi afgani, demoralizaţi, a fost o trădare şi un abandon.

Talibanii şi-au continuat atacurile împotriva forţelor guvernamentale, în acelaşi timp punând la cale asasinate ţintite contra unor jurnalişti şi militanţi pentru drepturile omului, insuflând frica. Propaganda lor s-a însărcinat să le anunţe apropiata victorie inevitabilă.

Potrivit unor surse, responsabili locali şi soldaţi erau bombardaţi cu mesaje care îi presau să se predea sau să coopereze, ameninţându-i cu ce e mai rău în caz de refuz. Altora li se propunea un permis de liberă trecere dacă nu opuneau rezistenţă.

În faţa înaintării de neoprit a talibanilor, mai mulţi dintre seniorii războiului pe care îi numără Afganistanul şi-au mobilizat miliţiile şi le-au promis talibanilor repercursiuni dacă aveau să le atace fiefurile.

Dar şi în acest caz, pesimismul faţă de viitorul guvernului afgan a subminat combativitatea trupelor, care au abandonat fără luptă oraşele.

Ismail Khan, unul dintre seniorii războiului cei mai cunoscuţi din Afganistan, s-a predat talibanilor după căderea Herat, al cărui stăpân necontestat era de decenii.

Abdul Rashid Dostom şi Atta Mohammad Noor, care preluaseră conducerea rezistenţei la Mazar-i-Sharif, au fugit în Uzbekistan, denunţând o trădare a armatei afgane, în vreme ce miliţiile lor abandonau vehicule, arme şi uniforme pe marginea şoselelor.

Talibanii au început să negocieze capitulările cu mult timp înainte de debutul ofensivei lor în luna mai.

Se spune că au fost încheiate acorduri cu responsabili guvernamentali de la baza ierarhiei, precum şi cu guvernatori de provincii sau miniştri. Această strategie s-a dovedit foarte eficace.

Nici câmpuri de luptă sângeroase şi nici cadavre pe străzi nu au venit să ilustreze ofensiva finală a talibanilor spre Kabul. Din contră, imaginile au arătat talibani şi responsabili locali aşezaţi confortabil în fotolii pentru a semna capitularea oraşelor şi provinciilor.

În urmă cu o lună, un raportor american estima că guvernul afgan ar putea cădea în 90 de zile. După cucerirea primei capitale regionale de către talibani, a durat mai puţin de două săptămâni, încheie AFP.