Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Eșarfa Ursulei von der Leyen care a dus la epuizarea stocului unui magazin din Alhambra

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a purtat, vineri, o eşarfă cu motive de artă islamică primită spontan, cu o seară înainte, drept cadou de la un ghid turistic din oraşul Granada, unde liderii UE s-au reunit încă de joi.

Joi seară, Ursula von der Leyen a vizitat faimosul palat şi fortăreaţa Alhambra din Granada, construită de conducătorii musulmani ai oraşului în secolul al XIII-lea. În timpul turului, preşedinta Comisiei Europene a complimentat-o pe ghidul Sumaya Abdelbi pentru eşarfa de mătase pe care o purta. Aceasta avea un imprimeu cu o gazelă, inspirat de operele de artă din palat.

Tot personalul feminin care a lucrat la Alhambra în timpul dineului de gală al şefilor de stat a purtat astfel de eşarfe.

Abdelbi, care s-a născut în Germania şi este de origine marocană, le-a dat Ursulei von de Leyen şi soţului acesteia detalii despre palat. „I-am spus că acum face parte şi ea din istoria Alhambra şi a fost foarte impresionată”, a declarat Abdelbi pentru Reuters, citată de News.ro.

„Mi-a observat eşarfa, a spus că este foarte frumoasă şi m-a întrebat dacă poate să o atingă”, a povestit ghidul turistic.

Citește și
migranti
Comisia Europeană vrea să dea 15 miliarde de euro în plus țărilor care primesc migranți, inclusiv ucraineni. Cine se opune

În timp ce von der Leyen pleca de la eveniment, Abdelbi a văzut-o din nou şi i-a strigat: „Vreau să vă dau eşarfa mea!”.

Liderul UE s-a întors pentru a accepta cadoul şi pentru a face un selfie cu Abdelbi.

Eşarfa, care de obicei poate fi cumpărată de la magazinul de suveniruri Alhambra, avea stocul epuizat, vineri dimineaţă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult