Erdogan: Turcia se va implica în reconstrucţia Gaza, dacă se va ajunge la o încetare a focului
„Dacă se ajunge la încetarea focului, vom face tot ce este necesar pentru a compensa distrugerea cauzată de Israel”, a declarat Erdogan reporterilor în avionul său cu care se întorcea dintr-o călătorie la Berlin, unde a purtat discuţii cu liderii germani.
„Vom depune eforturi pentru a reconstrui infrastructura distrusă din Gaza şi pentru a reconstrui şcolile, spitalele, instalaţiile de apă şi energie distruse”, a declarat el, citat de postul A Haber, pe site-ul său.
La începutul acestei săptămâni, Erdogan i-a cerut premierului Benjamin Netanyahu să anunţe dacă Israelul are arme nucleare şi a revenit asupra problemei în comentariile sale adresate reporterilor, cerând inspecţii ale armelor nucleare acolo.
„Ca Turcia, facem acest apel. Armele nucleare ale Israelului trebuie inspectate fără îndoială înainte de a fi prea târziu. Vom urmări acest lucru", a spus el.
Erdogan a mai spus că familiile israelienilor ţinuţi ostatici de gruparea militantă Hamas i-au trimis o scrisoare prin care i-au cerut să intervină pentru a le asigura eliberarea şi a spus că agenţia de informaţii a Turciei a fost activată pentru a analiza problema.