Erdogan îl amenință pe Trump: ”Nu putem să spunem decât la revedere”
"Scopul operaţiunii este de a obţine o capitulare a Turciei în toate domeniile, de la finanţe la politică. Ne confruntăm din nou cu un complot politic. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom învinge'', a spus declarat Erdogan în faţa susţinătorilor săi la Trabzon, oraş situat la Marea Neagră (nord-est).
Dacă Washingtonul este dispus să sacrifice relaţiile cu Ankara, Turcia va răspunde căutând ''noi pieţe, noi parteneriate şi noi aliaţi, în detrimentul celui care a lansat un război economic împotriva întregii lumi, inclusiv a ţării noastre'', a ameninţat el.
''Nu putem să spunem decât la revedere aceluia care decide să-şi sacrifice parteneriatul strategic şi o alianţă de o jumătate de secol cu o ţară de 81 de milioane de locuitori pentru a-şi salva relaţii cu grupări teroriste', a spus preşedintele turc.
Turcia şi Statele Unite sunt parteneri în cadrul NATO. SUA au o bază importantă la Incirlik, în sudul Turciei, utilizată în prezent ca centru de operaţiuni împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).
Preşedintele Erdogan a respins vineri preocupările legate de deprecierea lirei, îndemnându-i pe turci să ''nu-şi facă griji'', declaraţie ce survine în contextul în care moneda naţională a înregistrat scăderi record în ultimele săptămâni pe fondul unei crize diplomatice cu SUA, relatează Reuters, AFP şi dpa.
Relaţiile dintre Ankara şi Washington, aliaţi NATO, s-au tensionat pe fondul încarcerării în Turcia a pastorului evanghelic american Andrew Brunson pe baza unor acuzaţii de terorism, situaţie care a determinat impunerea de sancţiuni americane împotriva a doi dintre miniştrii lui Erdogan şi ameninţări cu restricţii comerciale.
Ankara reproşează de asemenea SUA sprijinul acordat în Siria miliţiei kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG). Ankara consideră că această miliţie are legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), clasat drept organizaţie ''teroristă'' de către Turcia, dar şi de către SUA.
Sursa: Agerpres
Etichete: Turcia , donald trump , Recep Erdogan , lira turceasca
Dată publicare: 12-08-2018 19:48