Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Erdogan capătă puteri sporite, odată cu depunerea jurământului pentru un nou mandat de președinte

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a depus, luni, jurământul pentru un nou mandat la conducerea Turciei, în fruntea căreia se află din 2003. De această dată, el capătă puteri sporite, ca urmare a trecerii la sistemul prezidențial.

Ales confortabil pe 24 iunie cu 52,6 % din voturi, Erdogan a depus jurământul în Parlament, angajându-se în special să apere principiile Turciei laice fondate de către Mustafa Kemal Ataturk şi să-şi îndeplinească sarcina în mod „imparţial”, informează AFP, citat de Agerpres.

Însoţit de soţia sa Emine, Erdogan a fost întâmpinat cu o salvă de aplauze la sosirea la parlament, unde o alianţă dominată de partidul său islamo-conservator, AKP, deţine majoritatea.

După depunerea jurământului, Erdogan va prezida o ceremonie la palatul prezidenţial, inaugurând o nouă eră în istoria modernă a Turciei, cu trecerea la un sistem prezidenţial, după o revizuire constituţională adoptată prin referendum în aprilie 2017.

Accederea sa la această „hiperpreşedinţie'' survine la doi ani după o tentativă eşuată de puci, pe 15 iulie 2016, întreprinsă de militari rebeli şi urmată de vaste epurări, îndeosebi în armată, poliţie şi administraţie, cu arestarea sau demiterea a zeci de mii de persoane.

Citește și
politie in Turcia in Piata Taksim
Sute de militari arestaţi în Turcia, într-o nouă operaţiune împotriva "guleniştilor"

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult