Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Erdogan a trimis parlamentului turc spre ratificare protocolul de aderare a Suediei la NATO

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a supus în mod oficial luni parlamentului spre ratificare protocolul de aderare a Suediei la NATO, a anunţat preşedinţia de la Ankara, după 17 luni de blocaj, transmite AFP.

„Protocolul de aderare a Suediei la NATO a fost semnat pe 23 octombrie 2023 de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi trimis Marii Adunări Naţionale a Turciei”, a comunicat preşedinţia într-un mesaj pe platforma socială X (ex-Twitter). Erdogan îşi ridicase în iulie vetoul faţă de aderarea Suediei la NATO, precizând totuşi că ratificarea va depinde de parlamentul turc, care şi-a reluat lucrările pe 1 octombrie. Preşedintele turc, care a discutat sâmbătă prin telefon cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a continuat din vară să facă presiune asupra Suediei pentru ca aceasta să ia măsuri împotriva profanatorilor Coranului. În plus, Ankara le reproşează autorităţilor suedeze indulgenţa faţă de militanţii kurzi refugiaţi pe teritoriul ţării şi reclamă extrădarea a zeci dintre ei. Turcia şi Ungaria sunt ultimele ţări membre ale NATO care nu au ratificat până acum aderarea Suediei. Ankara a validat pe 30 martie primirea în Alianţă a Finlandei, disociind cazul acesteia de cel al Suediei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult