Modifica setarile cookie
Toate categoriile

EMA: Vaccinul Johnson & Johnson poate fi administrat ca doză ”booster”

Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat miercuri că vaccinul împotriva Covid-19 al Johnson & Johnson poate fi folosit drept doză ”booster” la două luni după vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 18 ani cu Janssen.

”Această recomandare are loc după ce date au arătat că vaccinarea cu o doză ”booster” de vaccin anti-Covid Janssen administrată la cel puţin două luni după prima doză la adulţi a antrenat o creştere a anticorpilor împotriva SARS-CoV-2”, anunţă într-un comunicat EMA, potrivit News.ro.

”Riscul unei tromboze asociat unei trombocitopenii (STT) sau altor efecte secundare foarte rare în urma unui ”booster” este necunoscut şi face obiectul unei urmăriri atente”, precizează EMA.

Este vorba despre cel de-al trelea vaccin anti-Covid - după vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna - care poate fi folosit în Uniunea Europeană (UE) ca doză ”booster” la vaccinarea adulţilor.

EMA recomandă administrarea acestui ”booster” la cel puţin două luni după vaccinarea cu o doză Janssen a Johnson & Johnson.

Comitetul Medicamentelor de Uz Uman (CHMP) al EMA conchide că vaccnarea cu o doză ”booster” a vaccinului Johnson & Johnson poate avea loc după vaccinarea cu un vaccin cu ARN mesager dintre cele autorizate în UE, Pfizer-BioNTech sau Moderna.

Administrarea unui ”booster” diferit de vaccinul folosit la vaccinarea completă conduce, în unele cazuri, la un răspuns imunitar mai puternic, potrivit autorităţilor sanitare europene.

EMA a aprobat, până în prezent, patru vaccinuri în vederea vaccinării adulţilor în UE, şi anume două vaccinuri cu ARN mesager ale Pfizer/BioNTech şi Moderna şi două vaccinuri cu vector viral ale AstraZeneca-Oxford şi Johnson & Johnson.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult