Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elon Musk trimite ingineri în Thailanda, ca să contribuie la salvarea adolescenților din peșteră

Miliardarul Elon Musk a anunțat că va trimite ingineri în Thailanda, pentru a contribui la salvarea celor 12 băieți blocați de aproape două săptămâni într-o peșteră cu antrenorul lor.

 

Musk, fondatorul companiei Boring și directorul executiv al Tesla și Space X a anunțat, joi, pe Twitter: „Inginerii SpaceX și Boring se îndreaptă spre Thailanda mâine (n.r – vineri) să vadă dacă pot ajuta guvernul. Probabil că sunt multe aspecte complexe de luat în considerare, care sunt greu de apreciat dacă o persoană nu se află acolo personal”.

Astfel, Musk speră că echipa sa va ajuta la salvarea copiilor, salvatorii aflându-se într-o misiune contratimp, în condițiile în care încep să rămână fără oxigen în peșteră, scrie CNN.

Guvernul thailandez a confirmat că inginerii lui Musk vor ajunge la locul intervenției sâmbătă.

Citește și
8 morţi şi zeci de dispăruţi, după ce o navă cu turişti s-a scufundat în Thailanda
8 morţi şi zeci de dispăruţi, după ce o navă cu turişti s-a scufundat în Thailanda

„Se pare că prima porțiune cu apă se află suficient de aproape de intrare încât să fie scoasă. Apoi, vor avea nevoie de baterii, pompe cu aer și tuburi”, a scris Musk într-un alt mesaj.

Copiii au dispărut în 23 iunie, când părinții au sesizat că nu s-au mai întors dintr-o excursie după un antrenament. Ei au intrat într-o peșteră, dar au rămas blocați când o ploaie a inundat tunelurile înguste. Salvatorii examinează, acum, cele mai bine soluții pentru a-i scoate în viață, în condițiile în care aceștia sunt slăbiți din cauza lipsei de alimente.

Vineri, un fost scafandru al forțelor navale, care s-a oferit voluntar să ajute cu misiunea de salvare, a murit. Decesul acestui scafandru experimentat scoate la suprafață riscurile și dificultatea misiunii. Cei mai experimentați scafandri trebuie să înoate cinci ore ca să ajungă la ei.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult