Elizabeth Holmes, comparată adesea cu Steve Jobs, a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru fraudă
Instanța a stabilit că Elizabeth Holmes a înşelat investitori celebri susţinând că a descoperit o tehnică revoluţionară în domeniul analizelor medicale, relatează Reuters și news.ro.
Elizabeth Holmes a devenit miliardară la 30 de ani, iar compania sa Theranos a fost evaluată la un moment dat la 4,5 miliarde de dolari, pentru ca în numai patru ani să cunoască falimentul.
Acum în vârstă de 38 de ani, Elizabeth Holmes îşi va petrece următorii 11 ani la închisoare. Un judecător districtual din San Jose a pronunţat vineri sentinţa, după ce în ianuarie, la capătul unui proces care s-a întins pe durata a trei luni, juraţii au găsit-o vinovată pentru trei capete de acuzare formulate pentru fraudă şi un cap de acuzare pentru conspiraţie.
După pronunţarea sentinţei, Elizabeth Holmes şi-a îmbrăţişat părinţii şi partenerul. În timpul audierii, ea a plâns şi a povestit că a fost „devastată” de eşecurile sale şi a spus că acum ar face multe lucruri diferit, dacă ar avea ocazia.
„Am simţit o ruşine profundă pentru ceea ce au păţit oamenii, pentru că eu am dat greş”, a mărturisit ea.
Fosta miliardară ar putea fi încarcerată în aprilie, după ce probabil va rămâne în libertate pe cauţiune pe durata apelului. Procurorii ceruseră 15 ani de închisoare, în timp ce avocaţii apărării au cerut arest la domiciliu.
Elizabeth Holmes are un fiu în vârstă de un an şi este însărcinată cu al doilea. Aceasta și-a cerut scuze investitorilor, pacienţilor şi angajaţilor Theranos. Ea a spus că a încercat să îşi realizeze visul prea repede şi să facă prea multe lucruri deodată. A încheiat cu un citat din poetul Rumi şi cu promisiunea de a face bine în lume, în viitor.
Judecător: Tragedia în acest caz este că doamna Holmes este genialăÎnainte de a pronunţa sentinţa, judecătorul a spus că acest caz este „tulburător din mai multe puncte de vedere” şi s-a întrebat ce a motivat-o pe Holmes, care părea o antreprenoare „strălucită”, să denatureze adevărul despre compania sa în faţa investitorilor.
„Acesta este un caz de fraudă în care o companie interesantă a mers înainte cu mari aşteptări, dar a sfârşit prin a fi distrusă de neadevăruri, declaraţii false, pur orgoliu şi minciuni. Tragedia în acest caz este că doamna Holmes este genială”, a spus judecătorul Edward Davila.
Ideea de afacere i-a venit lui Elizabeh Holmes când avea 19 ani, după doar un an de studii. Voia să revoluţioneze modul în care se fac analizele de sânge.
Astfel, compania condusă de ea promitea o tehnologie ce ar fi urmat să permită efectuarea simultană, într-un timp record, a sute de analize pentru care ar fi fost nevoie de doar câteva picături de sânge.
Numai că aparatul său miniaturizat nu a funcţionat, iar compania s-a bazat în secret tot pe aparatele convenţionale ale altor companii, pentru a efectua analizele pacienţilor.
Tânăra a reuşit să convingă personalităţi de marcă de seriozitatea proiectului eiTânăra a reuşit să convingă personalităţi de marcă de seriozitatea proiectului ei. Holmes le-a spus investitorilor că a încheiat parteneriate cu marile lanţuri de magazine alimentare pentru a construi centre de testare în incinta acestora.
De asemenea, a susţinut că tehnologia companiei ei a fost aprobată de firmele farmaceutice şi a fost folosită pe câmpurile de luptă din Afganistan, având o colaborare cu Pentagonul.
Niciuna dintre aceste afirmaţii nu s-a dovedit a fi adevărată.
Comparată cu Steve JobsÎn 2014, revista „Forbes” o desemna pe Holmes cea mai tânără milionară care şi-a făcut singură averea, cu mijloace proprii.
Imaginea ei era cea a unei femei care munceşte din greu, care a realizat singură să ajungă unde e, care nu pleca în concedii şi care nu are o viață personală.
Holmes și-a atras admiraţia de la cel mai înaltă nivel. De-a lungul timpului, ea a fost invitată la conferinţe de top şi chiar a avut o întâlnire cu Joe Biden, pe vremea când acesta ocupa postul de vicepreşedinte al SUA.
Elizabeth Holmes a fost comparată cu Steve Jobs. În aparițiile sale, aceasta era îmbrăcată simplu şi sobru, cu bluze de culoare neagră, pe gât, la fel ca fondatorul Apple.
Gloria şi start-up-ul ei au început să se prăbuşească în 2015, după ce o serie de articole apărute în „The Wall Street Journal” au pus la îndoială tehnologia cu care ea susţinea că va revoluţiona lumea medicală. Compania Theranos a fost închisă trei ani mai târziu, în 2018.
Cine este Elizabeth HolmesElizabeth Holmes s-a născut în 1984, la Washington, într-o familie bogată. În 2003 a intrat la Universitatea Stanford, unde a studiat chimia. Fiind cea mai bună din clasa ei în primul an, a primit o bursă pentru un proiect de cercetare.
În 2004, Elizabeth a depus un brevet pentru un dispozitiv care îi permitea să urmărească doza de medicamente de pe un smartphone. După ce a părăsit universitatea, aceasta a înființat Theranos.
Avea doar 19 ani și își dorea să revoluționeze modul în care se fac analizele de sânge. Compania înființată de ea promitea o tehnologie ce urma să permită efectuarea a peste 1000 de analize cu doar o picătură de sânge, într-un timp record.
La momentul înființării Theranos, Elizabeth s-a mutat la Palo Alto, în Silicon Valley, unde a folosit banii pe care părinții ei îi strânseseră pentru studiile tinerei. Aceasta a atras rapid investitori și a strâns aproximativ 700 de milioane de dolari.