Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Egiptul ar urma să își deschidă granița cu Fâșia Gaza pentru ca civilii să poată pleca, iar ajutoarele să poată pătrundă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ar fi o greșeală uriașă ca Israelul să reocupe militar Fâșia Gaza. Declarația îi aparține președintelui american Joe Biden care a subliniat, în același timp, faptul că Tel Avivul are dreptul să răspundă și să își protejeze civilii.

Armata israeliană e pregătită pentru un amplu atac terestru, marin și aerian asupra enclavei și așteaptă doar o decizie politică. În acest timp, Fâșia Gaza e pe muchia unei catastrofe umanitare, cu mii de refugiați înghesuiți în spitale și centre ONU, și trupuri fără viață abandonate pe străzi.

În schimb, în această dimineață, ar urma să se redeschidă punctul de trecere de la frontiera cu Egiptul, pe unde civilii cu cetățenie străină vor putea pleca, iar ajutoarele umanitare vor pătrunde în enclavă.

Armata israeliană anunță că a lovit, ieri, 250 de ținte militare, majoritatea în nordul Fâșiei Gaza. În bombardamente a fost lichidat, spune Tel Avivul, și un important comandant Hamas. Dar au pierit și mulți civili nevinovați. Civil: ”Au trimis avioane F16 să ne lovească fără avertisment. Am alergat spre clădirea în flăcări. Erau oameni în viață și i-am salvat rapid. Dar alte persoane sunt încă blocate sub dărâmături. Trei familii sunt sub casa asta”. Hamas spune că, doar dumincă, aproape 400 de oameni au murit în atacurile israeliene, ceea ce aduce bilanțul tragic la aproape 2.500 de morți. O mie de trupuri fără viață zac, încă, sub dărâmături. Philippe Lazzarini, Comisar-General al Agenției ONU pentru refugiați: ”O catastrofă umanitară fără precedent se derulează sub ochii noștri. Fiecare poveste care vine din Gaza e despre supraviețuire, disperare și pierdere. Mii de oameni au fost uciși, inclusiv copii și femei. Sacii pentru transportul cadavrelor sunt pe terminate.” Nu mai e loc nici în morgile spitalelor, prin urmare, în așteptarea funeraliilor, corpurile sunt depozitate în mașini frigorifice de înghețată. Yasser Khatab, medic patolog: ”Gaza e în criză. Gaza are nevoie de ajutor. Ne trebuie frigidere mortuare și echipament medical și avem nevoie de sicrie și echipament specializat ca să îngropăm morții.” 600 de mii de civili au fugit din orașul Gaza, la îndemnul insistent al armatei israeliene. 500 de mii au găsit adăpost în instituțiile ONU din sudul Fâșiei Gaza. Alte mii se înghesuie în spitalele din nord, unde speră să fie la adăpost de bombardamentele israeliene. Doctor Ghassan Abu Settah: ”Mă aflu la spitalul Shifa. Situația aici e absolut catastrofală. Sunt mii, dacă nu zeci de mii de oameni, care au căutat refugiu în curtea spitalului, dar și înăuntru, stau pe scări, pe coridoare, în saloane, între paturile pacienților.” Lipsurile sunt tot mai acute. Oamenii se îmbulzesc să apuce o bucată de pâine și stau la coadă să-și umple bidoanele. Duminică, Israelul a anunțat că reia alimentarea cu apă, însă doar în sudul enclavei. ONU spune că spitalele din Gaza care se bazează pe generatoare vor rămâne fără combustibil până la finalul zilei, punând în pericol viața pacienților. Secretarul de stat american a discutat duminică cu președintele Egiptului despre redeschiderea trecererii de frontieră dintre Gaza și Egipt pentru evacuarea cetățenilor străini și intrarea ajutoarelor umanitare. Blinken: ”Israelul are dreptul, are chiar obligația de a se apăra de atacurile Hamas și de a se asigura că (n.r. acest masacru) nu se va repeta. Dar trebuie să facă asta într-o manieră care evidențiază valorile comune legate de protejarea vieții și demnității umane.” Șeful Statului Major al Armatei Israeliene a vizitat trupele staționate în apropierea graniței cu Fâșia Gaza și a transmis care sunt principalele obiective ale unei incursiuni terestre în nordul enclavei. Herzi Halevi, Șeful Statului Major al Armatei Israeliene: ”Responsabilitatea noastră e să intrăm în Gaza, să preluăm controlul asupra locurilor unde Hamas și-a creat baze, unde are activitate de unde pregătește și lansează atacuri. Trebuie să lovim puternic fiecare loc, fiecare comandant, fiecare combatant și să distrugem infrastructura. Într-un cuvânt: să câștigăm.” Misiunea nu va fi deloc ușoară, mai ales că gruparea dispune de un arsenal impresionant. După masacrul din 7 octombrie, forțele de ordine israeliene au recuperat mii de arme și cantități însemnate de muniție, inclusiv grenade și rachete.

Analiștii militari elaborează scenarii despre ceea ce va urma după bombardamentele sistematice și colectarea de informații. Analist Sky Sean Bell: ”Faza următoare ar putea presupune că armata o să treacă graniţa. Oraşul Gaza este acolo, iar răul Gaza îl vedeţi cu albastru, iar între ele e o zonă relativ slab populată pe unde ar putea pătrunde tancurile israeliene pe drum către Coasta. Primele obiective sunt să izoleze oraşul Gaza şi să împiedice efectivele Hamas să scape. Faza a treia ar însemna intrarea în oraşul Gaza, unde tancurile nu prea vor fi de ajutor. Vor lăsa locul infanteriei sprijinite de drone. Cât de primejdios va fi depinde de reacţia Hamas. Dacă integriştii se arunca în tranşee gata să lupte până la capăt, israelienilor le va fi foarte dificil să facă progrese. Fiecare fereastră, fiecare uşă şi fiecare colţ de strada va reprezenta o ameninţare. Dar e posibil şi ca militanţii Hamas să-şi arunce uniformele, să se amestece printre civili şi să fugă.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult