Edward Snowden a primit paşaportul rusesc, după ce a depus jurământul de credinţă
Edward Snowden, în vârstă de 39 de ani, a fugit din Statele Unite şi a primit azil în Rusia, după ce în 2013 a divulgat dosare secrete care au scos la iveală vaste operaţiuni de supraveghere interne şi internaţionale derişate de Agenţia de Securitate Naţională a SUA.
Autorităţile americane speră de ani de zile ca Snowden să se întoarcă în Statele Unite pentru a fi judecat într-un proces penal sub acuzaţia de spionaj.
Lui Snowden i s-a acordat cetăţenia rusă printr-un ordin semnat de Vladimir Putin în septembrie.
Vineri, avocatul lui Edward Snowden, Anatoly Kucherena, a declarat că Snowden a primit paşaportul.
„A depus jurământul”, a spus el.
Kucherena a declarat, vineri, că Snowden este „fericit” şi că cetăţenia rusă ar împiedica extrădarea sa.
„Desigur, este fericit şi recunoscător Federaţiei Ruse pentru cetăţenie – acum este un cetăţean cu drepturi depline al Rusiei”, a spus Kucherena.
„Şi cel mai important, conform constituţiei ruse, el nu poate fi predat unui stat străin”, a subliniat avocatul său,
Decizia a venit într-un moment extrem de nefavorabil, după invadarea Ucrainei de către Rusia şi izolarea internaţională. Rusia şi-a mobilizat populaţia pentru război şi a ameninţat că va folosi arme nucleare pentru a apăra teritoriul pe care l-a ocupat în Ucraina.