Economia globală este pusă în pericol ca urmare a disensiunilor dintre China și SUA
Ministrul chinez de Externe solicită Washingtonului să coopereze pentru a rezolva disputele pe fondul războiului tarifar care amenință economia globală.
Potrivit AP, piețele bursiere au scăzut semificativ după ce Bloomberg News a raportat săptămâna trecută că oficialii americani au în vedere restricționarea relațiilor de investiții cu statul chinez. În acest context, acestea au în vedere inclusiv interzicerea investițiilor în companii chineze de către fondurile de pensii guvernamentale.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Geng Shuang, a declarat că: „aceste presiuni vor deteriora cu siguranță relațiile dintre China și SUA și vor provoca tulburări ale pieței financiare. Astfel, este pus în pericol comerțul internațional și creșterea economică mondială.”
Negociatorii urmează să aibă o întâlnire săptămâna viitoare la Washington pentru a 13-a rundă de discuții menite să rezolve războiul tarifar pentru plângerile legate de excedentele comerciale și ambițiile tehnologice ale Beijingului.
Cele două părți au anunțat măsuri conciliatorii, inclusiv ridicarea sau amânarea tarifelor punitive. Cu toate acestea, nu a existat niciun semn de progres în soluționarea disputelor. Economiștii susțin că este foarte puțin probabil să se ajungă la un acord permanent în acest an.
Geng Shuang a mai adaugat că: "sperăm că Statele Unite vor colabora cu China pentru aprofundarea cooperării economice și comerciale și că ne vom întâlni la jumătatea drumului pentru a rezolva situația într-o manieră constructivă."
Sursa: AP
Etichete: SUA , China , bursa , sancțiuni economice , economie globala
Dată publicare: 30-09-2019 18:00