Modifica setarile cookie
Toate categoriile

După șase cazuri de tromboze, SUA au suspendat administrarea vaccinului „Johnson & Johnson”

Your browser doesn't support HTML5 video.

60 de mii de doze de vaccin de la „Johnson & Johnson” au ajuns miercuri dimineață în România. Rămân, deocamdată, în depozitul Institutului Cantacuzino din Capitală până când Agenția Europeană a Medicamentului va decide dacă vaccinul este sigur sau nu.

După șase cazuri de tromboze, autoritățile sanitare din Statele Unite au suspendat administrarea acestui vaccin. Imunizarea cu serul „Johnson & Johnson” a fost oprită și în Africa de Sud, prima ţară în care a fost folosit, mai ales că studiile au arătat că oferă o protecţie ridicată pentru tulpina sud-africană, una dintre mutaţiile alarmante ale virusului.

Totuşi, Administraţia Americană a Medicamentului a recomandat oprirea temporară a administrării vaccinului anti Covid de la Johnson & Johnson.

Pauza ar putea dura "câteva zile", până sunt investigate cele câteva cazuri, considerate "rare, dar severe", de apariţie a unor cheaguri de sânge. Este vorba de șase femei cu vârste între 18 şi 48 de ani. Decizia este o veste proastă pentru statele americane în care răspândirea tulpinii britanice a dat peste cap cifrele. Cel mai afectat stat este Michigan.

Robs Davidson, medic: ”Situaţia pur şi simplu a explodat. Avem de cinci ori mai mulţi pacienţi decât în urmă cu două săptămâni. Un coleg mi-a spus că toţi pacienţii testaţi de el au avut rezultat pozitiv. La mine, rata de pozitivare a fost de 60%. Cei internaţi sunt foarte bolnavi”.

Citește și
coronavirus romania
Coronavirus România, bilanț 14 aprilie. 4.076 cazuri noi și 164 decese

În acest moment, Brazilia reprezintă epicentrul pandemiei. Încă patru mii de brazilieni au murit în ultimele 24 de ore, iar jumătate dintre pacienţi de la terapie intensivă sunt tineri.

Stefano Pozzebon, CNN: ”În ultimele 6 luni, Rio de Janeiro a raportat mai multe decese decât naşteri, o statistică dătătoare de fiori. Ca pentru a înrăutăţi lucrurile, Ministrul Sănătăţii a anunţat că 1,5 milioane de oameni riscă să-şi piardă protecţia pentru că nu le-a fost administrată a doua doză de vaccin la timp”.

Miguel Nicolelis, profesor de neurobiologie, Duke University: ”Brazilia reprezintă în acest moment o ameninţare pentru întreaga planetă din cauza felului în care guvernul gestionează situaţia. Până când pandemia nu este sub control în Brazilia, nu va fi nici la nivel global”.

La altă scară, şi Turcia se număra printre ţările în care situaţia se agravează: 60.000 de cazuri noi şi 273 de decese în ultimele 24 de ore.

Recep Tayyip Erdogan: ”Instituim carantina parţială, cu obiectivul de a obţine o scădere a numărului de infectări şi decese. Dacă nu constatăm o îmbunătăţire, vor fi inevitabile măsuri mult mai dure”.

Începând de miercuri, în Turcia nu mai au acces în transportul public minorii şi persoanele de peste 65 de ani, sunt închise şcolile şi sălile de sport şi sunt interzise petrecerile de familie.

Dacă până de curând exporta doze, întrucât găzduieşte cea mai mare fabrică de vaccin din lume, India caută acum cu disperare să importe doze şi a aprobat serul rusesc Sputnik V. Guvernul de la New Delhi a anunţat un nou record de 185 de mii de infectări.

În schimb, pare să fi trecut hopul regatul Buthan din Himalaya, care a imunizat în 16 zile 93% din populaţia sa adultă, adică 65% dintre cei 800.000 de locuitori.

Deşi au primit doze încă din ianuarie, autorităţile din Buthan au început imunizarea abia pe 27 martie, pentru că au urmat sfaturile astrologiei budiste. Prima doză de vaccin din Buthan a fost administrată unei femei născute în Anul Maimuței.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult