Drama femeilor vândute de familie. Se pot întoarce acasă doar dacă își părăsesc copiii
Vândute de familii în China, ele sunt violate de noii lor soți, care le permit să se întoarcă acasă, în Myanmar, doar dacă nasc copii pe care să îi lase în grija acestor bărbați.
Faptele au fost scoase la iveală de o anchetă realizată de Human Rights Watch, intitulată „Dă-ne un copil și vă vom lăsa să plecați”, scrie The Guardian, care notează că autoritățile din China închid ochii când vine vorba de astfel de situații.
„Am născut și, după un an, bărbatul chinez m-a lăsat să decid ce vreau să fac. Am primit permisiunea să mă întorc acasă, dar fără bebeluș”, a mărturisit o supraviețuitoare.
Această situație este cauzată de inegalitatea de gen, în condițiile în care numărul femeilor scade anual începând din 1987. Potrivit cercetătorilor, „deficitul” de 30-40 de milioane de femei este cauzat de factori precum avortul selectiv, pruncuciderea și neglijarea bebelușilor de sex feminin. Din aceste motive, milioane de bărbați nu își pot găsi în prezent o soție, ceea ce a dus la creșterea traficului de carne vie peste graniță.
Multe dintre femeile din minoritatea Kachin sunt vândute din Myanmar în China chiar de rude, de prieteni și de persoanele în care au încredere. De exemplu, o victimă a fost trădată de o persoană din grupul de studiu a Bibliei. De cele mai multe ori, li se promit locuri de muncă în China. Când ajung acolo, însă, sunt vândute ca sclave sexuale.
„M-a convins chiar mătușa mea”, a povestit o femeie care a fost vândută când avea 17 sau 18 ani.
Pe parcursul a trei ani, activiștii de la Human Rights Watch au vorbit cu 40 de victime care au reușit să fugă din China sau care au fost lăsate de soți să plece, cu condiția să își lase în urmă copiii.
Ele provin și se întorc în statul Kachin, situat în nordul Myanmarului, unde există ciocniri violente între etnicii Kachin și autorități de zeci de ani. În 2011, s-a încheiat un armistițiu care a durat 17 ani și de atunci peste 100.000 de oameni se chinuie să supraviețuiască.
Astfel, în timp ce bărbații sunt plecați la luptă, femeile sunt nevoite să asigure supraviețuirea familiei, ceea ce le determină să își caute un loc de muncă în China, unde veniturile sunt mai ridicate decât acasă, chiar și pentru imigranții ilegali.
„Autoritățile din Myanmar și China se fac că nu văd traficanții care vând femeile Kachin. Aceste femei au devenit o pradă ușoară pentru traficanți, care au prea puține motive să se teamă de autorități”, a declarat Heather Barr, repezentantă a drepturilor femeilor în cadrul Human Rights Watch.
Atunci când cer ajutor autorităților chineze, acestea se confruntă cu noi dificultăți. De exemplu, unele dintre supraviețuitoare au fost aruncate după gratii pe motiv că încalcă regulile privind migrația. Cele care au fost repatriate au fost abandonate la graniță. Nici atunci când se întorc acasă situația nu este mai bună: ele sunt criticate dur de comunitate, iar autoritățile nu le ajută să își facă dreptate.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!