Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două cutremure puternice au avut loc în Indonezia. Ce magnitudine au avut

Două seisme cu magnitudine puternică şi produse la mică adâncime au lovit miercuri Indonezia, în largul insulei Sumatra, potrivit Institutului american de geofizică USGS, relatează AFP.

Aceste două cutremure, cu magnitudinea de 6,8 şi 6,9, produse la o adâncime de 10 km, au avut loc la un interval de şase minute, începând de miercuri, ora 05:23 (marţi 22:23 GMT), a indicat USGS, potrivit căruia există o ''probabilitate scăzută de victime şi daune'', având în vedere caracteristicile acestor seisme, transmite Agerpres.

Nu a fost emisă alertă de tsunami. Arhipelagul indonezian se află pe ''centura de foc'' a Pacificului, o zonă cu puternică activitate seismică.

În 2018, un cutremur cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tsunami pe insula Sulawesi, a făcut peste 4.300 de morţi şi dispăruţi.

Un alt cutremur devastator cu magnitudinea de 9,1 a lovit zona de coastă a insulei Sumatra în 2004, provocând un tsunami care a ucis 220.000 de persoane în regiune, între care aproximativ 170.000 în Indonezia.

Citește și
Cutremur
Un cutremur cu magnitudinea 3,6 pe scara Richter s-a produs luni în România

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult