Două surori românce, vândute și obligate să se căsătorească în Spania. Câți bani au primit părinții în schimbul lor
Luna aceasta, la Alcázar de San Juan, vânzătorii, cumpărătorii și soțul uneia dintre fete au fost arestați.
Conform anchetatorilor spanioli, cele două fete au fost vândute cu 6.000, respectiv 7.000 de euro.
Comisarul șef Alberto Camacho, cel care a condus ancheta în cele două cazuri, a spus, în cadrul unei conferoințe de presă, că operațiunile au fost numite „București” și „Nunta”.
Cele două minore au fost preluate de serviciile de protecție socială din Junta de Castilla-La Mancha.
Ancheta în acest cazuri face parte dintr-o operațiune mai mare a poliției spaniole împotriva traficului de minori, în vederea exploatării sexuale.
Operațiunile „București” și „Nunta” au fost declanșate de polițiștii iberici după ce inspector școlar din Badajozo a reclamat faptul că fetele absentau nemotivat de la cursuri. Oamenii legii au aflat că acestea nu mai veneau la școală pentru că se căsătoriseră.
Apoi, anchetatorii au descoperit că fetele fuseseră, de fapt, vândute și obligate să se mărite. Minorele au locuit în casa socrilor, tot români, și au fost forțate să contribuie la treburile casnice.
De asemenea, anchetatorii au aflat că părinții fetelor intenționau să o vândă, tot în vederea căsătoriei, și pe sora mai mică a celor două adolescente, în vârstă de 12 ani.