Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două spitale de stat din Germania au oprit vaccinările cu AstraZeneca la femeile sub 55 de ani

Spitalele de stat Charite şi Vivantes din Berlin au oprit vaccinările anti-COVID19 cu AstraZeneca la femeile cu vârsta sub 55 de ani, a anunţat cotidianul german Tagesspiegel pe site-ul său, citând o purtătoare de cuvânt a spitalelor.

Aproximativ 19.000 de persoane lucrează la spitalul Charite şi 17.000 la Vivantes, care administrează de asemenea clinici şi cămine de bătrâni, conform Reuters.

Tagesspiegel a afirmat că aproximativ două treimi din personalul de la Charite a fost vaccinat şi 70% dintre aceşti angajaţi au primit o doză de vaccin AstraZeneca.

Nici spitalul Charite, nici Vivantes nu au dorit să facă declaraţii în legătură cu această informaţie.

Pe de altă parte, autorităţile sanitare din Canada au anunţat luni că recomandă provinciilor să suspende utilizarea vaccinurilor anti-COVID-19 AstraZeneca la persoanele cu vârste sub 55 de ani, pentru evaluarea riscurilor, relatează AFP.

Citește și
AstraZeneca
Comisar: UE se va asigura că vaccinurile AstraZeneca vor rămâne în blocul comunitar

În urma unei recomandări în acest sens a Comitetului naţional consultativ pentru imunizare (CCNI), format din experţi independenţi, Agenţia de Sănătate Publică din Canada recomandă "o pauză în utilizarea vaccinului AstraZeneca la adulţii sub 55 de ani, în aşteptarea unei analize risc-beneficiu", a anunţat directorul adjunct al agenţiei, Howard Njoo, în timpul unei conferinţe de presă.

Utilizarea vaccinului AstraZeneca, unul dintre cele patru vaccinuri anti-COVID19 aprobate în Canada, a fost suspendată în martie după apariţia unor cazuri severe de tromboză (formarea de cheaguri de sânge) în mai multe ţări, între care Suedia, Finlanda, Islanda şi Franţa, înainte ca vaccinările să fie reluate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult