O maşină a lovit un grup de persoane în faţa unei moschei, la Londra. Primul anunț al autorităților
31-10-2024 |
15:30
Poliţia britanică a anunţat că două persoane au fost transportate la spital după ce o maşină a lovit pietoni marţi în faţa unei moschei din nord-vestul Londrei, informează miercuri radio LBC, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
"Şoferul nu a oprit la locul incidentului. Au loc investigaţii pentru găsirea acestuia", a afirmat poliţia londoneză.
"Ofiţerii iau în calcul toate variantele cu privire la cauza incidentului", a mai spus poliţia.
Se pare că cele două persoane spitalizate nu au răni care le pun în pericol viaţa, a precizat sursa citată.
Ofiţerii de poliţie au fost chemaţi la locul faptei la ora 00:35 (23:35 GMT) în cartierul Brent din Londra.
Poliţia "ia în calcul toate variantele cu privire la cauza incidentului", a anunţat și radio LBC pe Twitter.
Ulterior, potrivit BBC Radio London, poliția a precizat că nu tratează acest accident ca pe un atac terorist.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 19-09-2018 10:07
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}}
{{title}}
Parteneri
Citește mai mult