Două mari companii anunță un val de concedieri. Vor renunța la mii de angajați

Muncitori
Shutterstock

Industria auto germană se pregătește pentru un val de disponibilizări. Marii producători de piese pentru autovehicule Bosch și ZF Friedrichshafen încearcă să reducă costurile, în timp ce se luptă cu o tranziție costisitoare către vehiculele pe baterii.

Bosch, cel mai mare furnizor de piese auto din lume, a anunțat că va renunța la circa 500 de locuri de muncă aferente producției de unități de control electronic. Vestea vine la doar câteva zile după ce compania a decis că până la 1.200 de angajați din divizia sa de software și electronice vor fi concediați până la sfârșitul anului 2026, invocând inflația ridicată, precum și creșterea costurilor materiilor prime și ale energiei, potrivit Financial Times.

Iar luna trecută compania germană a transmis că trebuie să reducă până în 2025 până la 1.500 de locuri de muncă la două dintre fabricile sale din Germania, pentru a adapta nivelul de personal la cererea în schimbare şi la tehnologiile din sectorul auto.

Aceste tendințe "cresc cheltuielile necesare" și încetinesc tranziția către vehiculele electrice, a precizat compania din Stuttgart. Aproape 80% din reducerile de personal preconizate vor avea loc în Germania.

Anunțul Bosch vine pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre conducerea ZF și angajați, în condițiile în care producătorul de componente auto ia în considerare reducerea locurilor de muncă până în 2030, ca parte a unui program de restructurare.

Citește și
china, exercitii militare, taiwan
Japonia, îngrijorată de manevrele militare ale Chinei din jurul Taiwanului: Exercițiile militare „exacerbează tensiunile”

ZF, care are aproximativ 165.000 de angajați la nivel global, a anunțat că ar putea renunța la până la 12.000 de angajați în "cel mai pesimist scenariu". Aproximativ 3.000 de angajați ai ZF au protestat miercuri împotriva reducerilor de personal, ieșind pe străzile din Friedrichshafen, în sudul Germaniei, unde se află sediul central al companiei.


"Dorim să menținem locurile de muncă, dar știm că simpla trecere la e-mobility va costa locuri de muncă", au declarat reprezentanții ZF, adăugând că pentru a produce unele componente ale vehiculelor electrice este necesară jumătate din forța de muncă de care este nevoie pentru piesele echivalente de la mașinile cu motoare pe benzină sau motorină.


Tranziția la vehiculele electrice a necesitat investiții mari din partea producătorilor germani de componente auto. Cu toate acestea, companiile văd cum marjele de profit sunt afectate, deoarece adoptarea lentă a vehiculelor cu electrice a prelungit faza de tranziție, în timp ce vânzările globale totale de automobile rămân la un nivel scăzut.

Articol recomandat de sport.ro
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Citește și...
Japonia, îngrijorată de manevrele militare ale Chinei din jurul Taiwanului: Exercițiile militare „exacerbează tensiunile”
Japonia, îngrijorată de manevrele militare ale Chinei din jurul Taiwanului: Exercițiile militare „exacerbează tensiunile”

Manevrele militare cu muniţie reală întreprinse la începutul săptămânii de China pentru a simula o blocadă maritimă a Taiwanului "exacerbează tensiunile" în regiune, a atenţionat miercuri Tokyo.

Noi bombardamente SUA asupra unui oraș-port din Venezuela. „Acolo se amestecă pastă de coca pentru a produce cocaină”
Noi bombardamente SUA asupra unui oraș-port din Venezuela. „Acolo se amestecă pastă de coca pentru a produce cocaină”

Preşedintele columbian Gustavo Petro a afirmat marţi că Statele Unite au bombardat o fabrică de cocaină în oraşul-port Maracaibo, în vestul Venezuelei, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Nepoata lui J.F. Kennedy a murit de o boală incurabilă, la 35 de ani. Ultimele cuvinte scrise ale Tatianei Schlossberg
Nepoata lui J.F. Kennedy a murit de o boală incurabilă, la 35 de ani. Ultimele cuvinte scrise ale Tatianei Schlossberg

Tatiana Schlossberg, care era cea mai tânără nepoată a fostului președinte al SUA John F. Kennedy, a murit marți de cancer la vârsta de 35 de ani, a anunțat Fundația Bibliotecii JFK.

Recomandări
Ce bugete au avut românii pentru petrecerea de Revelion. ”Cine nu bea, pleacă acasă”
Ce bugete au avut românii pentru petrecerea de Revelion. ”Cine nu bea, pleacă acasă”

Au mai rămas câteva ore din acest an, iar printre rafturile magazinelor vedem deja cum va arăta ultima noapte din 2025.  

Ludovic Orban: ”Nu există nicio șansă să fie demis Nicușor Dan”. Care ar fi explicația
Ludovic Orban: ”Nu există nicio șansă să fie demis Nicușor Dan”. Care ar fi explicația

Fostul consilier prezidenţial Ludovic Orban e de părere că, dacă s-ar schimba majoritatea parlamentară, iar o nouă majoritate formată din PSD şi AUR ar încerca să îl demită pe preşedintele Nicuşor Dan, nu ar avea sorţi de izbândă.

Pârtiile deschise în România. „La condițiile de până acum, că am stat și în tricou, e foarte OK”
Pârtiile deschise în România. „La condițiile de până acum, că am stat și în tricou, e foarte OK”

Sezonul de iarnă începe treptat în stațiunile montane din România. Primele pârtii pentru începători s-au deschis la Brașov, iar, în alte zone, investițiile în zăpadă artificială atrag turiștii.