Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Donețk și Lugansk cer anexarea la Rusia. Medvedev: „Alipirea ar justifica utilizarea forţei împotriva Ucrainei”

Lugansk şi Doneţk cer să fie anexate la Rusia în viitorul apropiat, în timp ce trupele ucrainene continuă să avanseze în estul ţării revendicând teritoriile confiscate de forţele Moscovei, relatează luni DPA.

Rusia a recunoscut cele două aşa-numite "Republici Populare" Doneţk şi Lugansk la 24 februarie, ziua în care a invadat Ucraina. Ea a declarat că scopul era eliberarea celor două regiuni de sub controlul trupelor ucrainene, informează Agerpres.

Doneţk şi Lugansk şi-au declarat independenţa faţă de Kiev cu ajutorul Kremlinului după invazia rusă a Crimeei în 2014. Însă până la recenta invazie, separatiştii controlau doar aproximativ o treime din suprafaţa pe care o revendicau.

Acum, pe măsură ce contraofensiva Ucrainei continuă, oficiali din Lugansk au cerut conducerii locale să organizeze în curând un referendum privind anexarea.

La scurt timp după aceea, camera civică din Republica Populară Doneţk a emis aceeaşi cerere, potrivit agenţiei de presă ruse TASS, citată de DPA.

Citește și
vladimir putin
Război în Ucraina, ziua 209. Avertismentul SUA: Vladimir Putin se pregătește de „potențiale măsuri de mobilizare”

Populaţia din Herson cere de asemenea un referendum, potrivit lui Kirill Stremusov, şeful administraţiei numit de Rusia.

Moscova s-a pregătit să organizeze referendumuri în zonele unde a căpătat controlul de ceva timp pentru a le anexa la Rusia. Referendumul din Herson a fost amânat iniţial până la 4 noiembrie, având în vedere înaintarea trupelor ucrainene.

Este prea devreme să vorbim despre o dată, a declarat Aleksei Kariakin, preşedintele camerei civice din Lugansk, la televiziunea rusă.

Moscova nu a grăbit procesul de anexare a celor două regiuni separatiste care alcătuiesc împreună Donbasul.

Cu toate acestea, parlamentul rus susţine cererea de aderare a zonelor. "Ar trebui să se întâmple repede, aceasta este voinţa oamenilor", a declarat Viktor Vodolaţki, deputat în Dumă al Rusiei Unite, partidul la putere.

El a spus că votul ar trebui să aibă loc înainte de sfârşitul toamnei.

Între timp, şeful ucrainean al administraţiei Lugansk, Serhii Haidai, a spus că anexarea teritoriilor va da Moscovei ocazia de mobilizare generală.

Aceasta ar însemna că dacă Ucraina ar recuceri Doneţk şi Lugansk, Moscova ar interpreta acest lucru ca pe un atac asupra teritoriului rus, a declarat el la Radio Svoboda.

Medvedev: Alipirea regiunilor Doneţk şi Lugansk la Rusia prin referendum ar justifica utilizarea forţei împotriva Ucrainei

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că este 'esenţial' ca separatiştii susţinuţi de Moscova în Ucraina să organizeze referendumuri în urma cărora regiunile lor să adere la Rusia, relatează Reuters marţi.

Într-o postare pe social media, Medvedev a spus că a face în aşa fel ca autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk (DNR şi LNR, acronimele în limba rusă) să devină oficial parte a Federaţiei Ruse constituie un pas vital în protejarea intereselor lor şi ar putea justifica şi mai mult utilizarea forţei militare de către Rusia pentru a le proteja.

Luni, liderii separatişti ai DNR şi LNR au convenit să-şi 'sincronizeze' eforturile pentru organizarea referendumurilor privind aderarea la Rusia, după ce responsabili numiţi pe plan local de Moscova şi-au înmulţit apelurile pentru a nu tergiversa desfăşurarea acestor plebiscite, în pofida contraofensivei ucrainene în sud şi est.

'Referendumurile în Donbas (zonă minieră din estul Ucrainei compusă din regiunile Doneţk şi Lugansk) sunt esenţiale, nu numai pentru protecţia sistematică a rezidenţilor din DNR şi LNR şi alte teritorii eliberate, ci şi pentru restabilirea dreptăţii istorice', afirmă Medvedev într-o postare pe Telegram.

Medvedev, în prezent vicepreşedintele puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei, susţine că Moscova ar trebui să permită acestor regiuni (ucrainene) să se alăture Rusiei, întrucât aceasta ar oferi Kremlinului o justificare în plus pentru utilizarea forţei militare în Ucraina.

'O intruziune pe teritoriul Rusiei este o crimă şi ne va permite să utilizăm toate forţele de autoapărare', a declarat Medvedev.

'Iată de ce Kievul şi Occidentul se tem de aceste referendumuri. Acesta este motivul pentru care ele trebuie organizate', susţine el.

Alipirea celor două regiuni la Federaţia Rusă va schimba complet vectorul dezvoltării Rusiei pentru decenii. Şi nu doar al Rusiei. Pentru că după organizarea referendumurilor şi integrarea celor două entităţi în componenţa Federaţiei Ruse transformarea geopolitică în lume capătă un caracter ireversibil, scrie fostul preşedinte în postarea sa din Telegram.

Nu mai puţin important este faptul, afirmă el, că după modificarea Constituţiei, niciun viitor lider al Rusiei, niciun responsabil rus nu va putea anula decizia alipirii celor două regiuni la Federaţia Rusă.

Separatiştii susţinuţi de Rusia în Donbas evocă alipirea la Federaţia Rusă de când au încercat prima oară să se desprindă de controlul Kievului în 2014.

Responsabili numiţi de Moscova în alte regiuni din Ucraina ocupate de forţele ruse după invazia declanşată în 24 februarie - regiunile Herson şi Zaporojie din sudul ţării - afirmă de mai mult timp că se pregătesc să organizeze referendumuri pentru a se alătura Rusiei.

Forţele ruse susţin că de la începutul lunii iulie deţin controlul asupra întregii regiuni Lugansk, dar oficiali ucraineni au declarat luni că au eliberat o localitate din această regiune în cadrul contraofensivei armatei ucrainene care continuă.

Zone importante din teritoriul revendicat de autorităţile separatiste din Doneţk se află în continuare sub controlul Ucrainei, iar Kievul controlează de asemenea teritoriu atât în regiunea Herson, cât şi în Zaporojie.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult