Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Donald Trump va ține un discurs marţi seara, în Florida, după ce a fost pus oficial sub acuzare

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat duminică, într-un comunicat, că se va exprima marţi seara în Florida, după punerea sa sub acuzare, relatează AFP, citat de Agerpres.

Donald Trump a indicat că va face o declaraţie marţi seara, la ora locală 20.15, de la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în Palm Beach, statul Florida. Fostul şef de stat republican urmează să fie prezentat marţi unei instanţe din New York, unde va fi inculpat, fotografiat şi amprentat, într-un dosar instrumentat de procurorul Alvin Bragg, un magistrat afro-american democrat. Trump consideră inculparea un act de persecuţie politică împotriva lui şi o încercare de a-i diminua şansele la alegerile prezidenţiale de anul viitor, când el ar dori să candideze din nou. Avocaţii săi s-au declarat de altfel încrezători că judecătorii vor pune capăt acestui caz, întrucât acesta "nu este solid din punct de vedere juridic". „În materie de fapte, e o glumă. (...) Consider că un judecător echitabil va recunoaşte probabil că ceva pur şi simplu nu merge", a spus unul dintre avocaţi, Joe Tacopina, pe canalul ABC, reiterând că magnatul este ţinta unei "persecuţii politice". „Dacă nu ar fi candidat la preşedinţie, nu ar fi fost inculpat", a asigurat Tacopina pe CNN. Republicanul în vârstă de 76 de ani, care intenţionează să se prezinte pentru un nou mandat la Casa Albă, urmează să plece luni la New York de la reşedinţa sa din Florida pentru a se prezenta, marţi, la tribunalul din Manhattan.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult