Donald Trump își lansează în februarie o rețea de socializare. Cum se va numi
Trump Media & Technology Group (TMTG), firma-mamă a ”Truth Social”, contactată de AFP în acest sens, nu a răspuns imediat, transmite News.ro.
Viitoarea platformă a fost prezentată de către fostul preşedinte drept o alternativă la Facebook, Twitter şi YouTube - pe care i-a fost interzis accesul din cauză că şi-a îndemnat susţinătorii la violenţă înainte de asaltul sângeros de la Capitoliu de la 6 ianuarie 2021.
TMTG s-a aliat cu un vehcul deja cotat, Digital World Acquisition Corp, pentru a strânge 293 de milioane de dolari, în septembrie, pe Wall Street.
Cele două grupuri au anunţat ulterior, la începutul lui decembrie, că au obţinut încă un angajament, în valoare de un miliard de dolari.
În total, după scăderea cheltuielilor tranzacţiei, TMTG dispune de 1,25 miliarde de dolari pentru a-şi lua cu asalt concurenţii de pe piaţa - deja înţesată - a reţelelor de socializare ale ultraconservatorilor.
Gettr, lansat la începutul lui iulie de către fostul consilier al lui Donald Trump, Jason Miller, dar şi Parler şi Gab s-au poziţionat deja în rândul susţinătorilor fostului şef de stat drept garanţi ai libertăţii de exprimare - fără cenzura reţelelor de socializare adresate marelui public.
Gettr tocmai a dat o lovitură, după ce animatorul şi umoristul Joe Rogan - al cărui podcast este cel mai popular în lume - şi-a îndemnat duminică abonaţii, într-un mesaj postat pe Twitter, să i se alăture pe această platformă.