Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Donald Trump insistă că vrea un "zid solid" la frontiera cu Mexicul

Preşedintele Donald Trump a repetat luni că vrea un "zid solid" la frontiera americano-mexicană, reiterând o solicitare care se află în centrul paraliziei parţiale a administraţiilor federale de zece zile, relatează AFP, conform Agerpres.

"Un zid permanent nu a fost niciodată abandonat", a postat el pe Twitter, a două zi după confidenţele secretarului general al Casei Albe demisonar, John Kelly, care declara, dimpotrivă, că administraţia a "abandonat rapid ideea unui zid solid şi concret".

Sigur, poliţiştii de frontieră preferă un zid care să nu fie opac "pentru a vedea ce se întâmplă de ambele părţi", a recunoscut Donald Trump într-o serie de postări pe Twitter. Dar, pentru a nu lăsa loc de îndoială, el cere "un zid solid, puternic", la frontiera cu Mexicul, lung de 3.200 km.

Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale unul dintre caii săi de bătaie, refuză se semneze legea bugetului dacă ea nu include 5 miliarde de dolari pentru acest zid, ceea ce democraţii refuză, propunând în schimb peste un miliard de dolari pentru alte măsuri de securitate la frontieră.

Disputa a dus la o închidere a 25% dintre administraţiile federale, care nu mai sunt finanţate de pe 22 decembrie, miezul nopţii.

În ultimele zile, unii republicani au adoptat un vocabular conciliant pentru a încerca ieşirea din impas. "Zidul este o metaforă pentru securitatea la frontieră", a declarat duminică senatorul republican Lindsey Graham, unul dintre apropiaţii săi.

Însă Donald Trump se agaţă de promisiunea sa de campanie. Un zid este eficient "aproape 100% dacă este bine construit", a dat el asigurări.

În paralel, democraţii care vor prelua joi controlul Camerei Reprezentanţilor, par să-şi contureze propriul plan pentru ieşirea din "shutdown".

Potrivit media americane, ei ar putea supune la vot de joi un buget temporar pentru a asigura finanţarea administraţiilor în perioada până când se va ajunge la un acord definitiv.

Un text comparabil a fost adoptat de Senat, controlat de republicani, înainte ca Donald Trump să-i retragă susţinerea.

Închiderea este a treia a anului, după ianuarie (trei zile) şi februarie (câteva ore). Precedenta, în octombrie 2013, a durat 16 zile. Recordul, de 21 de zile, datează din 1995-96.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult