Donald Trump crede că i s-ar cuveni premiul Nobel, dacă "s-ar da corect"
"Cred că aş primi premiul Nobel pentru multe lucruri, dacă s-ar da corect, ceea ce nu se întâmplă", a declarat Trump cu prilejul prezenţei sale inopinate la sediul ONU de la New York.
"I-au dat unul (un premiu Nobel) lui Obama (predecesorul său Barack Obama) imediat după ce a ajuns preşedinte şi nici nu ştia de ce l-a primit. Şi ştiţi ce? E singurul lucru în legătură cu care am fost de acord cu el", a adăugat Trump, care a fost luni o apariţie surpriză la summitul ONU privind climatul, în ajunul începerii dezbaterilor Adunării generale a Naţiunilor Unite.
Pe de altă parte, un clip în care Trump trece pe lângă adolescenta militantă pentru mediu Greta Thunberg, pe coridoarele clădirii ONU din New York, a devenit în scurt timp viral.
În scurta înregistrare video, liderul de la Casa Albă pare să o ignore pe tânăra suedeză de 16 ani, care se află în spatele său.
Clipul, filmat aparent de Reuters, a fost distribuit de mai multe posturi ca Sky News, Euronews şi videomagazinul Now This, dar şi pe reţeaua Twitter de analistul politic Ian Bremmer, notează dpa.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTaV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!