Donald Trump, absent de la a doua dezbatere republicană televizată. Motivul care stă în spatele deciziei sale
Donald Trump, marele favorit, a lipsit de la dezbatere, transmite AFP și Agerpres.
Fostul preşedinte a ales să renunţe la această emisiune, un pas important în drumul lung către Casa Albă, pentru că, în opinia sa, stă foarte bine în sondajele de opinie.
Trump a ales, în schimb, să meargă în Michigan, în acelaşi timp în care avea loc dezbaterea televizată, pentru a curta electoratul clasei muncitoare la care rivalul său democrat, preşedintele Joe Biden, a ajuns marţi.
Pe 23 august, ziua primei dezbateri la care au participat opt candidaţi, Donald Trump a ales, de asemenea, să nu participe, ci să dea un interviu pe reţelele de socializare în acelaşi timp în care avea loc dezbaterea celorlalţi candidaţi.
Printre contracandidaţi se numără guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, văzut de unii conservatori drept următorul lider al Partidului Republican, dar al cărui rating a scăzut în sondajele de opinie. Tânărul de 45 de ani, care s-a remarcat prin poziţiile sale ferme cu privire la avort, problematica LGBT+ şi imigraţie, este cu 40 de procente în spatele lui Donald Trump în sondaje, potrivit RealClearPolitics.
Ceilalţi candidaţi la nominalizarea republicană, fosta ambasadoare la ONU Nikki Haley, antreprenorul Vivek Ramaswamy şi fostul vicepreşedinte Mike Pence se situează în jurul valorilor de 7%, 5% şi 4%.
Cu patru luni înainte de primele alegeri primare, Donald Trump, acuzat penal de patru ori, continuă să zdrobească orice concurenţă, beneficiind în continuare de sprijin masiv din partea electoratului republican.
Majoritatea rivalilor săi republicani sunt reţinuţi în atacurile la adresa fostului preşedinte de teamă să nu jignească această bază.
Miliardarul republican îşi dedică marea majoritate a mesajelor sale electorale atacurilor la adresa preşedintelui democrat al SUA, Joe Biden.
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA , alegeri prezidentiale , donald trump
Dată publicare: 28-09-2023 09:33