Donald Trump a semnat o lege "anti-Huawei". Reacţia guvernului chinez
Your browser doesn't support HTML5 video.
Documentul interzice companiilor americane să folosească echipamente considerate un risc pentru securitatea naţională. În text nu este menţionat un producător anume, dar opinia specialistilor este că ordinul vizează, gigantul chinez Huawei.
Ordinul semnat de presedintele Trump este menit sa "apere America de adversari străini, care creează şi exploatează în mod activ vulnerabilităţi în infrastructura şi serviciile de informaţii şi comunicaţii". In plus, îi conferă secretarului comertului puterea de a "interzice tranzacţiile care reprezintă un risc inacceptabil pentru securitatea naţională". Separat, departamentul pe care acesta il conduce a inclus compania Huawei pe "lista cu entităţi" care nu au voie să achiziţioneze tehnologie de la firme din SUA fără aprobarea administraţiei.
Autoritatile chineze au reactionat prompt. "China se opune cu hotarare oricaror sanctiuni unilaterale impotriva entitatilor chineze. Cerem SUA sa inceteze cu aceasta abordare gresita si sa creeze conditii normale de cooperare in afaceri intre cele doua tari, pentru a evita alte efecte asupra relatiilor comerciale”, a spus purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Beijing, Lu Kang.
Huawei a reacţionat insistând că activităţile sale nu generează niciun fel de ameninţări şi sunt independente de guvernul chinez. Compania subliniază într-un comunicat difuzat joi că restrângerea accesului pe piata americana nu va face Statele Unite "mai sigure sau mai puternice". Ba din contra, le-ar lasa in urma in ceea ce priveste tehnologia 5 G.
Decizia lui Trump vine in contextul razboiului tarifelor comerciale dintre Statele Unite si China si nu face decât sa inflameze si mai mult tensiunile dntre cele doua tari.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: SUA , donald trump , China , HUAWEI , masuri , comunicatii , spionaj , razboi comercial
Dată publicare: 16-05-2019 20:19