Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi piloţi s-au luat la bătaie în avion şi erau să producă o tragedie. Motivul conflictului

Incident uluitor la bordul unei aeronave Iraqi Airways, cu peste 150 de pasageri la bord. 

Avionul Iraqi Airways a decolat fără probleme de la Mashhad, în Iran, însă cei peste 150 de pasageri au fost cât pe ce să nu ajungă niciodată la Bagdad, din cauza unei dispute între pilot şi copilot, care s-au certat dintr-un motiv puţin plauzibil - mâncarea, relatează AFP.

Media şi reţelele sociale irakiene au intrat imediat pe firul incidentului, pe care l-au tratat foarte critic sau cu ironie, determinând compania naţională să emită un comunicat de presă.

"Sunt piloţi sau şoferi de microbuz?", s-a întrebat un internaut, referindu-se la şoferii care rulează pe străzile din Irak în mare viteză, motiv pentru care au devenit un veritabil coşmar pentru ceilalţi automobilişti.

"Ministerul Transporturilor a deschis o anchetă în cazul celor doi piloţi care au avut o dispută în timpul zborului", a anunţat Iraqi Airways miercuri seară într-un comunicat, fără a preciza când a avut loc incidentul.

Citește și
Piloţi moldoveni, ostatici la talibani de 2 ani
Piloţi moldoveni, ostatici la talibani de peste 2 ani. "Nu vedem nici soarele"

Compania nu a furnizat motivul discordiei din avionul care avea la bord 157 de pasageri şi membri ai echipajului.

Însă într-o scrisoare adresată conducerii, care a putut fi consultată de AFP, copilotul afirmă că, atunci când avionul era în zbor, "tonul a urcat în discuţia cu pilotul pentru că el refuza ca o stewardesă să-mi aducă masa sub pretextul că nu i-am cerut autorizaţia".

După ce a luat el însuşi masa, a adăugat el, pilotul "a folosit un vocabular inadecvat" şi apoi l-a "lovit şi insultat, ceea ce a provocat venirea unui membru al securităţii".

Cei doi bărbaţi au reuşit în cele din urmă să aterizeze avionul, dar odată ce aparatul de zbor a ajuns la Bagdad "pilotul mi-a adus din nou insulte şi m-a lovit". În aceste condiţii, pledează el, "a trebuit să mă apăr".

Iraqi Airlines anunţă că i-a suspendat pe cei doi bărbaţi şi promite că "nu vor putea scăpa sancţiunilor celor mai dure (...) precum interdicţia de a zbura pe viaţă".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult