Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi morţi şi 14 răniţi în urma prăbuşirii unei biserici în Uganda

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi 14 au fost rănite în Uganda, după ce o biserică s-a prăbuşit în timp ce zeci de credincioşi catolici se aflau în interior pregătindu-se pentru sărbătorile de Paşte, a anunţat Crucea Roşie Uganda pentru dpa vineri.

Peste 100 de credincioşi se adunaseră în interiorul Bisericii catolice Namulemu, lângă oraşul Butaleja, când cele patru ziduri ale lăcaşului s-au prăbuşit după o furtună puternică miercuri, a declarat oficialul Crucii Roşii, Frances Amulen, conform Agerpres.

Ploaia de miercuri a fost foarte intensă şi a devastat zona. Aceasta a afectat zidurile bisericii şi toate s-au surpat şi acoperişul a căzut. Cele două persoane au murit pe loc, a spus Frances Amulen.

Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a declarat că victimele sunt două femei cu vârste cuprinse între 50 şi 75 de ani.

Uganda este o ţară profund religioasă şi mai mult de 85% din populaţia sa de peste 40 de milioane de locuitori este creştină.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult