Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi elevi din SUA au ucis o profesoară, în urma unui complot pe o rețea socială

Doi elevi din Iowa, SUA, au fost acuzați de crimă de gradul, după ce au ucis o profesoară de limba spaniolă, în urma unui complot pe o rețea de socializare.

Cadavrul Nohemei Graber, 66 de ani, a fost găsit în parcul Chautauqua din orașul Fairfield, miercuri după-amiază, la doar câteva ore după ce femeia fusese dată dispărută de familia ei.

Conform polițiștilor americani, trupul neînsuflețit al acesteia a fost găsit sub o prelată, într-o roabă, informează ABC, citată de The Independent.

Ancheta preliminară a arătat că profesoara „a suferit un traumatism cranian”.

Willard Noble Chaiden Miller și Jeremy Everett Goodale, ambii în vârstă de 16 ani, vor fi judecați ca adulți pentru crimă.

Citește și
vaccinare copii
SUA se pregătesc să înceapă vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani

Cei doi un recunoscut că au ucis-o pe Graber, însă nu au spus ce anume i-a determinat să comită crima.

Miller le-a spus anchetatorilor că se afla în parc în momentul crimei, a adus materialele folosite pentru a o ucide pe Graber și apoi a ajutat la ascunderea trupului acesteia.

Potrivit anchetatorilor, Graber a fost văzută ultima dată în cursul zilei de marți, în apropierea parcului respectiv.

Polițiștii și-au îndreptat atenția către cei doi adolescenți după ce au primit un pont despre o discuție pe care aceștia au avut-o pe o rețea de socializare. În acea conversație, elevii au vorbit despre comiterea crimei și despre modul în care aveau de gând să ascundă fapta.

Oamenii legii au făcut percheziții la domicilile celor doi elevi și au ridicat haine pătate de sânge, dar și alte probe care îi leagă pe adolescenți de crimă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult