Doi bebeluşi, găsiţi morţi într-un congelator la domiciliul unei femei în sud-estul Franţei
31-10-2024 |
15:30
Corpurile îngheţate a doi bebeluşi au fost găsite într-un congelator joi la domiciliul unei femei în sud-estul Franţei, a anunţat vineri o sursă judiciară, relatează AFP, scrie Agerpres.
"Faptele sunt de natură penală", a declarat procuroarea din Carpentras Hélčne Mourges, explicând că descoperirea a avut loc după "apelarea unui terţ" la jandarmerie.
Femeia, în vârstă de 41 de ani, a fost arestată la faţa locului şi are domiciliul în localitatea Bédoin, departamentul Vaucluse.
În această etapă a anchetei este imposibil de precizat vârsta sau sexul bebeluşilor găsiţi îngheţaţi precum şi eventuale legături ale acestora cu femeia aflată în arestul poliţiei.
"Au fost prelevate probe" pentru a afla mai multe despre cei doi copii şi "ne va spune mai mult autopsia", a adăugat procuroarea.
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}}
{{title}}
Parteneri
Citește mai mult