Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi angajați de la Semiluna Roşie palestiniană, de negăsit după ce au încercat să salveze o fetiţă de 6 ani din Gaza

Semiluna Roşie palestiniană a declarat luni pe rețelele sociale că soarta a doi dintre angajaţii săi, care au încercat să salveze o fetiţă de 6 ani din Gaza, rămâne necunoscută, potrivit AFP.

Copila ar fi rămas blocată într-o maşină după ce aceasta a fost atacată în urmă cu o săptămână în oraşul Gaza.

Semiluna Roşie a precizat că soarta angajaţilor, "Yousef Zeino şi Ahmed al-Madhoon, care au mers să o salveze pe Hind Rajab, în vârstă de 6 ani, este necunoscută de şapte zile".

Aceasta a cerut "comunităţii internaţionale să intervină imediat pentru a face presiuni asupra autorităţilor de ocupaţie (israeliene) pentru a dezvălui soarta lui Hind şi a echipei de salvare".

Bunicul fetiţei dispărute, Baha Hamada, care este strămutat intern în oraşul Rafah din sudul Gaza, a declarat pentru AFP: "Vrem să cunoaştem soarta ei, oricare ar fi fost aceasta".

Citește și
israel gaza
Armata israeliană anunţă că a cucerit un complex folosit de Hamas pentru a pregăti atacul din 7 octombrie

Contactată de AFP, armata israeliană nu a comentat incidentul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult