Doi adolescenți au murit și alți doi au fost răniți într-un accident cumplit. Mașina lor era condusă de un băiat de 13 ani
Tragedia a avut loc luni, pe un drum din Irlanda. Adolescenții care și-au pierdut viața în accidentul cumplit aveau 14 ani. Unul dintre aceștia ar fi stat pe locul din dreapta șoferului și a murit pe loc, relatează Mirror.
Cealaltă adolescentă care a murit, o fată de 14 ani, se afla pe bancheta din spate. În urma impactului violent, tânăra a fost trasportată de urgență la spital, dar a fost declarată decedată la scurt timp. Prietena ei, care stătea chiar lângă ea, a fost dusă la un spital din Dublin cu răni extrem de grave, iar medicii spun că este în stare critică.
La volanul mașinii se afla un băiat de doar 13 ani, care a fost și el transportat la spital, însă a scăpat cu răni ușoare, care nu-i pun viața în pericol.
Toți cei patru adolescenți erau colegi la un liceu din Headford.
„Gândurile noastre sunt îndreptate spre familiile și prietenii acestor elevi”, au transmis reprezentanții unității de învățământ la care tinerii studiau.
„Două familii și-au pierdut azi copiii. Un nor întunecat s-a năpustit deasupra noastră”, a declarat un consilier local.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările care au dus la producerea acestui accident.