Doar 10-15% dintre voluntarii care au primit vaccinurile Pfizer și Moderna au prezentat efecte secundare
Moncef Slaoui este conducătorul programului Operation Wart Speed al administrației Trump, destinat vaccinurilor pentru Covid-19.
Persoanele care au suferit de reacții adverse au raportat înroșirea pielii și dureri în zona în care li s-a făcut vaccinul, precum și febră, frisoane, dureri musculare și dureri de cap, a spus medicul, adăugând că majoritatea oamenilor nu au efecte secundare vizibile.
”Efectele adverse mai importante, cum ar fi boala autoimpună şi altele, nu au fost raportate diferit între grupul placebo şi grupul care a primit vaccinul, în cele două studii clinice, ceea ce este foarte încurajator. În timp ce cunoaştem efectele pe termen scurt şi înţelegem bine acum efectele pe termen mediu, siguranţa pe termen lung nu este încă înţeleasă, conform definiţiei”, a declarat Slaoui publicaţiei Washington Post, potrivit News.ro.
Slaoui a făcut declaraţiile în timp ce statele americane se pregătesc să distribuie vaccinuri pentru Covid-19 în două săptămâni.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vaccin , coronavirus , Pfizer , moderna
Dată publicare: 02-12-2020 07:16