Dmitri Medvedev îi amenință pe jurnaliștii The Times: „O mulțime de lucruri se întâmplă în Londra”

Dmitri Medvedev
Getty

Directorul adjunct al Consiliului rus de securitate, Dmitri Medvedev, i-a descris pe editorii ziarului Times din Marea Britanie drept „ţinte militare legitime”, ca răspuns la acoperirea de către ziar a asasinării unui general rus, scrie The Guardian.

Comentariile lui Medvedev de miercuri au urmat unui editorial din Times în care ziarul a descris asasinarea generalului Igor Kirillov drept „un act legitim de apărare” al Ucrainei, care a revendicat crima.

Kirillov, şeful unităţii militare de arme chimice, biologice şi radiologice, a fost ucis împreună cu asistentul său când un dispozitiv ataşat la un escooter a explodat în timp ce cei doi bărbaţi ieşeau dintr-o clădire dintr-o zonă rezidenţială din sud-estul Moscovei marţi dimineaţă. Kirillov este cel mai înalt oficial militar rus care a fost ucis într-un asasinat departe de linia frontului de la începutul ofensivei Kremlinului în Ucraina în urmă cu aproape trei ani.

„Cei care săvârşesc crime împotriva Rusiei... au întotdeauna complici. Şi ei sunt acum ţinte militare legitime. În această categorie ar putea intra şi şacalii mizerabili de la The Times care s-au ascuns cu laşitate în spatele editorialului lor. Asta înseamnă întreaga conducere a publicaţiei”, a scris Medvedev, care a fost preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012, pe canalul său Telegram.

Într-o ameninţare uşor voalată, fostul preşedinte a adăugat că jurnaliştii de la Times ar trebui „să fie atenţi”, deoarece „totul e permis la Londra”.

Citește și
Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev avertizează Occidentul împotriva luării în discuţie a posibilităţii de a dota Ucraina cu arme nucleare

Reacția oficială a guvernului de la Londra

Răspunzând la postarea lui Medvedev, ministrul britanic de Externe, David Lammy, a scris pe X că „ameninţarea gangsterilor împotriva jurnaliştilor de la Times miroase a disperare”.

„Ziarele noastre reprezintă cele mai bune valori britanice: libertate, democraţie şi gândire independentă”, a scris Lammy alături de o fotografie cu el citind Times.

Întrebat despre comentariile lui Medvedev, purtătorul de cuvânt oficial al prim-ministrului britanic a declarat că acestea au fost „pur şi simplu ultimele dintr-o serie de retorici disperate venite din partea guvernului lui Putin”.

Purtătorul de cuvânt a adăugat: „Spre deosebire de Rusia, o presă liberă este o piatră de temelie a democraţiei noastre şi luăm foarte în serios orice ameninţare din partea Rusiei”.

Medvedev, care s-a prezentat ca un reformator liberal promiţând modernizarea şi democratizarea la venirea sa la preşedinţie în 2008, s-a reinventat ca una dintre cele mai vocale figuri pro-război din Rusia.

Acum este cunoscut mai ales pentru tiradele sale antioccidentale înflăcărate pe Telegram, pe care unii observatori le consideră o încercare disperată de a-şi menţine relevanţa politică.

Cu toate acestea, Medvedev rămâne un confident important al lui Putin şi a călătorit recent la Beijing pentru discuţii cu liderul chinez Xi Jinping, unul dintre principalii aliaţi ai Rusiei.

În aceeaşi postare de miercuri, Medvedev a ameninţat, de asemenea, oficialii NATO care asistă Ucraina. „Există o întreagă legiune a lor. Nici măcar nu există suficient spaţiu pentru a le enumera, dar toate aceste persoane pot şi ar trebui să fie considerate ţinte militare legitime pentru statul rus. Şi pentru toţi patrioţii ruşi, de altfel”, a scris el.

Articol recomandat de sport.ro
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
Citește și...
TASS: Rusia ar putea ataca România. ”Noi vrem pace, dar nimic nu e exclus”
TASS: Rusia ar putea ataca România. ”Noi vrem pace, dar nimic nu e exclus”

Rusia ar putea ataca România, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de agenția moscovită de stat TASS.

Dmitri Medvedev avertizează Occidentul împotriva luării în discuţie a posibilităţii de a dota Ucraina cu arme nucleare
Dmitri Medvedev avertizează Occidentul împotriva luării în discuţie a posibilităţii de a dota Ucraina cu arme nucleare

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat marţi că, în cazul în care Occidentul ar furniza arme nucleare Ucrainei, atunci Moscova ar putea considera un astfel de transfer ca echivalând cu un atac asupra Rusiei.

Medvedev dă înapoi în privința războiului nuclear. „Nu există nebuni la conducerea Rusiei. Nu ne dorim un asemenea scenariu”
Medvedev dă înapoi în privința războiului nuclear. „Nu există nebuni la conducerea Rusiei. Nu ne dorim un asemenea scenariu”

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev – cunoscut pentru amenințările sale repetate cu arme nucleare la adresa Occidentului – și-a schimbat neașteptat retorica.

Recomandări
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”

Valentin Tătaru, economist-șef al ING România avertizează că România se confruntă cu o problemă veche, amplificată în ultimii ani: un dezechilibru structural între cheltuielile statului și veniturile încasate.

Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie
Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie

Transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie, oricât de surprinzător ar suna asta. Și există trei argumente în favoarea acestei aserțiuni: programul de funcționare non-stop, servicii predictibile și prețuri mult mai mici.

 

Teritoriul care a intrat deja în 2026. Are un avans de 12 ore față de România
Teritoriul care a intrat deja în 2026. Are un avans de 12 ore față de România

Insulele Kiribati, situate în Oceanul Pacific, sunt primul teritoriu de pe Pământ care a intrat deja în 2026 la ora 12.00, ora României, având un avans de 14 ore faţă de Greenwich Mean Time (GMT).