Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Disperarea de pe aeroportul afgan: Încerc să intru. Am fost la americani, m-au lovit. M-am dus la germani, m-au bătut cu bâta

Your browser doesn't support HTML5 video.

Deși au promis amnistie și pace, talibanii umblă deja din ușă-n ușă, în căutarea afganilor, care au colaborat cu forțele Coaliției Internaționale.

Dacă nu-i gasesc pe cei vizați, talibanii se răzbună pe rude. Cei vânați, riscă să fie torturați și executați. De aici și disperarea, care îi aduce pe mii de afgani, la porțile aeroportului din Kabul, cu speranța de a evada din emiratul talibanilor. Situația lor este dramatică, pe măsură ce evacuarea occidentalilor este pe terminate. În ultimele 5 zile, au fost evacuate peste 18.000 de persoane, este deja cel mai amplu pod aerian, din istorie.

La intrarea principală, talibanii trag rafale de arme automate în aer, chiar deasupra capetelor oamenilor, încercând să-i alunge pe cei care vor cu orice preț să ajungă pe aeroportul din Kabul. Ori lovesc la întâmplare - cu puşțile, cu bastoane şi biciuri.

Sayed Harris: “Când nu-i brutalizează talibanii, candidații la exil au de-a face cu soldați afgani. Incapabili să controleze mulțimea, aceșția trag în neștire gloanțe oarbe ca să-i facă pe oameni să dea înapoi și să slăbească presiunea”.

Dincolo de ziduri, sunt soldații occidentali, cei mai mulţi americani şi britanici. Uneori şi aceşția împrăşție gaze lacrimogene şi trag focuri de avertisment, pentru a controla mulţimea.

Citește și
talibani
Talibanii vânează un jurnalist Deutsche Welle mergând din ușă, în ușă. I-au ucis o rudă și au rănit alta

"Sunt blocat aici de două zile. Încerc să intru. Am fost la americani, m-au lovit, m-au scos afară. M-am dus la germani, m-au bătut cu o bâtă. Vedeţi copiii acolo? Un copil de un an, cum să dai cu gaze lacrimogene? Americanii!”, a spus un afgan.

Rareori, câte un copil norocos, dat din mână în mână, este ridicat peste zidul de beton.

În mulţimea din exteriorul aeroportului sunt afgani care ţin la vedere paşapoarte occidentale sau flutură vize. Nu prea le sunt de ajutor...

După ce în ultima săptămân[ și-a riscat viața că să poată povesti și arată întregii lumi ce se întâmplă în Kabul, jurnalista CNN Clarissa Ward a părăsit vineri Afganistanul. Drumul până la aeroport a fost un chin și pentru ea.

Clarissa Ward, Kabul, Afghanistan: “Ești împins, strivit, toți țipă în jurul tău, ne țineam de mâini ca să nu ne pierdem. Și noi am avut noroc, fiind cetățeni americani! Unii stau în dogoarea soarelui câte 8 ore. La un moment dat un bebeluș a fost preluat în viteză de un jeep militar, pentru că era deshidratat și avea insolație. Vă rog, aduceți niște corturi aici! Eu sunt ok, dar femeile cu copii în brațe nu pot sta în soare, la 35 de grade, câte 8 ore!”.

Cei care ajung totuși dincolo de ziduri sunt, în sfârșit, aproape de evadarea din emiratul talibanilor. Sunt oameni de toate vârstele, speriați, fără să știe clar ce îi așteaptă. Dar sunt şi zeci de copii prea mici ca să poată înţelege ce se întâmplă...

"Fără răzbunare" - au promis talibanii după ce au pus stăpânire în câteva zile pe Afganistan. Dar un raport realizat de serviciile norvegiene de informații pentru Națiunile Unite atrage atenţia că islamişțîi deja îi caută din uşă în uşă pe oamenii care au lucrat pentru americani și forţele NATO.

"Cer guvernului american, preşedintelui Biden: Vă rog, salvaţi-mă pe mine şi familia mea, pe traducătorii afgani care au lucrat pentru America. Ne lăsăţi aici să murim? Vă rog, vă implor!", a transmis un traducător.

Cei mai expuşi riscului sunt cei care au deținut posturi de răspundere în cadrul forţelor armate afgane, în cadrul poliţiei și unităţilor de informaţii. Aceștia sunt căutați și la rude, dar și la filtrele controlate de talibani pe drumul către aeroport.

Pe de altă parte, apar şi semne de opoziţie făţă de talibani. Sfidători, zeci de oameni au demonstrat, ieri, în strădă pentru a marca independenţa Afganistanului făţă de puterea colonială britanică, în 1919. Militanţii talibani i-au împrăștiat cu focuri de armă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult