Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Directorul Moderna: Pandemia se va încheia peste un an

Directorul general al grupului farmaceutic american Moderna Inc, Stephane Bancel, a declarat joi că, în opinia sa, pandemia de coronavirus ar putea să se încheie peste un an.

„Dacă vă uitaţi la extinderea capacităţilor de producţie la nivelul întregii industrii în ultimele şase luni, suficiente doze ar trebui să fie disponibile la mijlocul anului următor astfel încât toţi locuitorii planetei să poată fi vaccinaţi. De asemenea, doze suplimentare vor fi posibile dacă va fi nevoie", a declarat Stephane Bancel într-un interviu pentru cotidianul elveţian Neue Zuercher Zeitung.

Vaccinarea ar urma să fie în curând disponibilă chiar şi pentru copii, a spus Stephane Bancel.

„Cei care nu se vaccinează se vor imuniza natural, pentru că tulpina Delta este foarte contagioasă. În acest fel vom ajunge într-o situaţie similară cu cea a unei gripe. Poţi fie să te vaccinezi şi să ai o iarnă fără probleme. Sau nu te vaccinezi şi rişti să te îmbolnăveşti şi posibil chiar să ajungi la spital”, a apreciat şeful Moderna.

Întrebat dacă asta înseamnă o revenire la normal în a doua jumătate a anului următor, Stephane Bancel a răspuns: „Peste un an începând de astăzi, cred că da”.

Citește și
Moderna
Și Moderna lucrează la un vaccin într-o singură doză care combină rapelul Covid-19 cu un ser experimental pentru gripă

Bancel a mai spus că se aşteaptă ca guvernele să aprobe doze suplimentare pentru persoanele care au fost deja vaccinate pentru că pacienţii cu grad mare de risc care au fost vaccinaţi în toamna anului trecut vor avea nevoie, "fără îndoială", de o nouă doză. Compoziţia dozei suplimentare va rămâne identică cu originalul în acest an pentru că Moderna nu a avut suficient timp pentru a o modifica.

„În prezent testăm variante de vaccin optimizate pentru tulpina Delta. Acestea vor forma baza pentru dozele suplimentare din 2022. Testăm de asemenea o variantă Delta plus Beta, următoarea mutaţie care potrivit cercetărilor este posibilă”, a spus Stephane Bancel.

Moderna poate utiliza actualele linii de producţie pentru noile variante ale vaccinului la fel ca şi pentru vaccinul iniţial iar preţul vaccinării va rămâne acelaşi, a declarat şeful grupului farmaceutic american.

Moderna susţine că vaccinul pe care l-a dezvoltat are o eficienţă de 94,5%, potrivit rezultatelor ultimei etape a studiilor clinice (faza a 3-a).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult