Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Directorul ceremoniei de deschidere a JO, demis pentru o glumă făcută în urmă cu 23 de ani

Directorul ceremoniei de deschidere a JO a fost demis cu o zi înainte de startul evenimentului pentru o glumă făcută în urmă cu 23 de ani.

Directorul artisitc al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo, Kentaro Kobayashi, a fost demis, joi, cu o zi înainte ca evenimentul să înceapă, pentru o glumă despre Holocaust făcută într-o scenetă umoristică din 1998, a anunţat comitetul organizator, informează AFP şi BBC.

Demiterea sa a venit după apariţia unor imagini în care, aparent, îşi bate joc de Holocaust. "Hai să jucăm Holocaust", a spus el în sceneta de atunci, transmite News.ro.

"Am aflat că, într-un spectacol artistic trecut, Kentaro Kobayashi a folosit un limbaj batjocoritor despre un fapt istoric tragic. Comitetul de organizare a decis să îl îndepărteze pe domnul Kobayashi din funcţia sa", a declarat preşedintele Tokyo-2020, Seiko Hashimoto.

Într-un scheci din 1998, Kobayashi şi un alt comediant au imitat un celebru duet gazdă al unui program japonez de televiziune pentru copii.

Citește și
Alertă la Jocurile Olimpice. Un urs și-a făcut apariția la prima întrecere sportivă
Alertă la Jocurile Olimpice. Un urs și-a făcut apariția la prima întrecere sportivă

Prefăcându-şi că îşi imaginează o activitate de bricolaj, în care erau create păpuşi mici de hârtie, Kobayashi i-a spus partenerului său, referindu-se la decupajele realizate drept "cele de atunci, când spuneai ”hai să jucăm Holocaust”.

Apoi, cei doi au glumit imaginându-şi furia producătorului emisiunii din cauza referirii la Holocaust.

"Divertismentul nu ar trebui să-i facă pe oameni să se simtă inconfortabil. Înţeleg că alegerea mea stupidă a cuvintelor din acel moment a fost greşită şi regret acest lucru", s-a scuzat Kobayashi, o personalitate a divertismentului din Japonia.

"Orice persoană, oricât de creativă, nu are dreptul să batjocorească victimele genocidului nazist. Regimul nazist i-a gazat şi pe germanii cu dizabilităţi. Orice asociere a acestei persoane cu Jocurile Olimpice de la Tokyo ar insulta memoria a şase milioane de evrei şi ar fi o batjocură crudă la adresa paralimpicilor", a declarat rabinul Abraham Cooper, decan asociat al Simon Wiesenthal Center.

Această demitere vine la doar câteva zile după demisia lui Keigo Oyamada, compozitor al uneia dintre temele muzicale ale ceremoniei de deschidere, după ce au apărut interviuri pe care le-a acordat în anii 1990, în care a povestea fără remuşcări cum şi-a persecutat colegii de clasă cu dizabilităţi, în tinereţe.

În martie, un alt director artistic al ceremoniilor de deschidere şi de închidere a Jocurilor Olimpice, Hiroshi Sasaki, a demisionat, de asemenea, pentru că spus despre comediana şi vedeta în social media, Naomi Watanabe, că ar putea apărea ca un porc olimpic (n.r. - olympig, în engleză).

În februarie, preşedintele Tokyo-2020, fostul prim-ministru japonez Yoshiro Mori, a fost, de asemenea, obligat să renunţe la funcţie, după observaţii sexiste care au provocat furie la nivel mondial.

Mori a spus că femeile vorbesc prea mult şi că întâlnirile cu numeroasele femei din conducerea consiliului de administraţie ar dura mult timp.

Aceste scandaluri în cascadă au pătat şi mai mult imaginea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, deja nepopulare, deoarece o mare parte a populaţiei japoneze se teme că evenimentul va înrăutăţi criza sanitară din ţară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult