Ucraina trebuie să evacueze urgent cereale care ar umple 800.000 de camioane
Your browser doesn't support HTML5 video.
Și trebuie să facă asta în mai puțin de trei luni, potrivit Comisiei Europene, care cere ajutorul companiilor de transport pentru această operaţiune de proporții gigantice. Dificil va fi mai ales pentru România, principala poartă de ieșire a cerealelor din Ucraina spre sud.
Comisia Europeană a cerut companiilor de transport să pună la dispoziție mai multe camioane și vehicule de transport și să suplimenteze garniturile de tren care pot transporta cereale.
Provocări de proporții pentru RomâniaUcraina are nevoie disperată de soluții pentru a evacua rapid, în mai puțin de trei luni, o cantitate foarte mare de cereale. Vorbim de 20 de milioane de tone de grâne, care ar încăpea în 800.000 de camioane, trebuie să fie scoase din țară pentru a face loc noii recolte. Asta se poate face prin România, Polonia și Slovacia. Pe ruta sudică, ţara noastră e însă principala cale de evacuare.
Întreaga operaţiune aduce provocări de proporţii, spune comisarul european pentru transporturi Adina Vălean.
Adina Vălean: „Portul Constanța este poarta de ieșire a exporturilor de cereale ucrainene către piețele sudice din nordul Africii și Orientul Mijlociu. Vom coordona și lucra cu transportatori, exportatori, autorități naționale pentru a fluidiza exporturile de produse agricole din Ucraina. Măsurile propuse sunt de la eficientizarea controalelor vamale la mobilizarea de echipamente și vehicule acolo unde este nevoie, de la identificarea de noi rute la prioritizarea transporturilor pe anumite coridoare.”
Specialist: „Cu siguranță vor fi mari probleme logistice în piața cerealelor în această vară”Gabriel Razi, specialist in pieţe agricole: „Impactul va apărea la un volum de maxim două milioane de tone de cereale venite pe sezon din Ucraina, asta înseamnă 200.000 de tone pe lună, Constanţa exportă cereale într-o lună de vârf maximum două milioane de pe tone pe lună, astfel că ecarturile cu suplimentarul de marfă din Ucraina nu pot depăşi aceste niveluri. Cu siguranță vor fi mari probleme logistice în piața cerealelor în această vară.”
Situația este complicată și pe căile ferate, pentru că ecartamentul din sistemul feroviar ucrainean este diferit de cel românesc. Vagoanele ucrainene care ajung la Vama Siret au de așteptat și 30 de zile. Iar volumul este uriaș – 3.000 de vagoane. Nici la Halmeu situația nu e mai bună, așteptarea este de 28 de zile.