Dezastrul feroviar din Grecia. Semnalizarea luminoasă și administrarea traficului de la distanță nu au funcționat niciodată

Galerie foto

Consulatul nostru din Salonic face demersuri pentru a lămuri situația. Până acum românul nu apare pe listele cu decedați ori răniți întocmite de autoritățil elene. Potrivit unui bilanț încă provizoriu, 57 de oameni au pierit în accident. Dar alți 56 sunt încă dați dispăruți. Imagini și detalii care vă pot afecta emoțional! Mirella Ruci, ruda unei persoane dispărute: „Avea locul 22 din vagonul 5, am rezervat online biletul. Din vagonul lui au fost salvați mulți tineri. Dacă cinevaîil recunoaște și știe de soarta lui, il rog să mă contacteze pentru ca nu-mi găsesc copilul.” Panos Ruci, ruda unei persoane dispărute: „Marți dimineaă m-a sunat și mi-a zis că ajunge târziu, să nu-l aștept. Încă aștept să sune să-mi spună că a ajuns în gară.” De trei zile, acești oameni și alte sute că ei își frâng mâinile de deznădejde încercând să afle ce s-a întâmplat cu cei dragi. La locul tragediei, operațiunea de recuperare a victimelor se desfășoară greoi, într-o atmosferă apăsătoare.

Janis Goulas, echipa regională de salvare: „Când faci o astfel de muncă, n-ai cum să reziști daca nu-ți dezactivezi cumva sentimentele personale. E ceva incredibil de dificil, dar asta e datoria noastră.”

Avi Pavlikiani, voluntar al Protecției Civile: „E că și cum o bomba uriașa ar fi căzut brusc pe tren și a ars totul. E foarte trist să te uiți la rămășițe și să te gândești că, doar cu câteva ore înainte, erau ființe pline de viață.”

Sute de sindicaliști de la căile ferate elene au protestat aseară în fața sediului companiei din Atena. A fost finalul unei zile de grevă spontană, care a afectat atât circulația trenurilor, cât și a metroului din capitala elenă.

Reprezentanții sindicatelor denunță deficiențele cronice ale sistemului. În ultimii ani, și investigații jurnalistice au scos la iveală faptul că nu au funcționat niciodată semnalizarea luminoasă și administrarea traficului de la distanță, deși s-au fost cheltuit zeci de milioane de euro pentru ele.

Markos Bekris, sindicalist: „Compania feroviară, compania care se ocupă de infrastructură și guvernele mai vechi și mai noi împart responsabilitatea. Au ignorat cererile angajaților care, în fiecare zi, în fiecare săptămână, au avertizat asupra problemelor de securitate.”

Șeful de gară din Larissa mizează și el pe aceste probleme ca să se apere de acuzația de omor din culpă formulată împotrivă lui.

Stefanos Pantzartzidis, avocatul șefului de gară: „Și-a asumat partea lui de vină, în marja responsabilității pe care o avea. Dar, dincolo de asta, putem spune că nu ar trebui să ne concentrăm asupra unui copac, atunci când e o întreagă pădure în spatele lui.” Nicio demisie și nici un argument, oricât de solid, nu pot compensa durerea familiilor îndoliate.

Tânăr suferind: „Ai mei sunt morți acum. Mi-am pierdut fratele, mi-am pierdut tatăl. Nu se mai schimbă nimic, știu asta. Dar ideea e să se întâmple ceva că să nu ne mai jelim morții din nou, în felul ăsta. (Acei oameni) au cumpărat 50 de bilete spre moarte.”

La un spital din Larissa suferă mulți dintre răniții în stare critică, având arsuri sau traumatisme teribile. Părintele Nikiforos vine în fiecare zi ca să aline rudele.

Părintele Nikiforos: „De ce? Totdeauna când ești într-o situație dificilă te intrebi: „De ce mi s-a întâmplat mie? Cu puțin timp în urmă mi-am strâns copilul în brațe în gară și acum e pierdut pentru totdeauna. De ce?”

Majoritatea victimelor catastrofei feroviare erau studenţi care se întorceau la Universitatea din Salonic după o vacanță prilejuită de o sărbătoare.