Descoperirea rară făcută de un bărbat cu detectorul de metale. Valorează peste 26.800 de euro | FOTO
Galerie foto
Mickey Richardson, în vârstă de 63 de ani, a dezgropat 234 de monede, despre care se crede că au fost îngropate în 1644, în timpul Războiului Civil, pe un câmp noroios.
El a vândut monedele la casa de licitații londoneză Spink & Son pentru 18.500 de lire sterline. Cu taxele aferente, prețul a fost de 23.000 de lire sterline.
Mickey, din Bournemouth, trebuie să împartă încasările cu proprietarul terenului, dar intenționează să plece și într-o vacanță cu soția sa.
„M-am apucat de acest hobby doar cu câteva luni înainte și aveam un detector de metale foarte elementar, dar apoi am participat la tombolă și am câștigat. La câteva luni după aceea, am obținut permisiunea proprietarului unui teren din Ansty, unde câmpurile au fost folosite pentru a cultiva hamei pentru fabricarea berii în timpul războaielor napoleoniene”, a povestit bărbatul.
Bărbatul a spus și că a mai fost în acea zonă în trceut și a găsit o monedă de cupru, ceea ce l-a făcut să continue să exploreze terenul.
„În weekendul în care am găsit tezaurul, eram pe punctul de a mă opri când am primit un semnal puternic. Pur și simplu nu-mi venea să cred. Am dezgropat 74 de monede de argint în prima zi și am fost spulberat după aceea. M-am întors în dimineața următoare, gândindu-mă că ar fi frumos să rotunjesc la 100, dar am găsit în total 234 de monede. Probabil că au fost lovite de un plug și împrăștiate pe câmp, iar eu am fost norocosul care le-a găsit aproape 500 de ani mai târziu”, a spus el.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Marea Britanie , argint , descoperire , detector de metale
Dată publicare: 08-04-2024 09:33